[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news13 Mai 2022 15:15

Ce le-a spus Nicu Popescu miniștrilor prezenți la Reuniunea G7

La invitația șefei diplomației germane Annalena Baerbock, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a participat la Reuniunea miniștrilor de externe ai statelor G7. alături de miniștrii de externe din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, înaltul reprezentant al Uniunii Europene, precum și ministrul de Externe al Ucrainei, informează TRIBUNA.

„Am reiterat condamnarea profundă a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei și încălcarea normelor de drept internațional.

Ne-am exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean și victimele acestui război și am reafirmat sprijinul și angajamentul ferm față de suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, orice schimbare de statut atrăgând după sine nerecunoașterea din partea altor state”, a declarat ministrul.

Nicu Popescu a precizat că, în intervenția sa, și-a exprimat îngrijorarea în raport cu evenimentele grave care au loc în Ucraina, menționând că sprijinul partenerilor externi, inclusiv al țărilor G7 reprezintă unica modalitate de consolidare a capacităților noastre interne în vederea gestionării situației de criză generată de instabilitatea prețurilor la resursele energetice, impactul economic urmare a afectării lanțurilor de aprovizionare, creșterea prețurilor și a inflației cauzate de factori externi, precum și administrarea de către autorități a crizei umanitare.

„Am menționat miniștrilor de externe că în pofida acestor provocări, guvernarea este orientată spre europenizarea țării, îmbunătățirea vieții cetățenilor și aducerea Republicii Moldova mai aproape de standardele europene. Proiectul european pentru Republica Moldova înseamnă un proces de transformare și modernizare a instituțiilor, consolidarea democrației, a statului de drept și respectarea drepturilor omului.

Uniunea Europeană a fost, este și rămâne cel mai important proiect al păcii pe continentul european, iar viitorul democrației noastre, viitorul țării noastre este ancorat în parcursul nostru ireversibil european.

Totodată, în cadrul discuțiilor am abordat aspecte privind securitatea regională și modalitățile de fortificare a rezilienței socio-economice a țării noastre”, a spus vicepremierul.

 

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...