[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comentarii12 Mai 2022 06:59

Ex-deputat: Cu tot respectul, dar politica „băgatul capului în nisip” nu este cea mai bună soluție

Fostul deputat Chiril Moțpan, ex-președinte al Comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională, afirmă că „nu putem neglija semnalele de alarmă venite de peste Ocean”, or – spune el – „in păcate, știm cu toții că tot de acolo a venit și primul semnal de război pentru Ucraina, mulți dintre noi am sperat atunci să fie unul fals iar acum vedem cum vecinii noștri se confruntă cu o realitate diabolică care a depășit imaginația scenariștilor de filme apocaliptice de la Hollywood”, informează TRIBUNA.

În opinia sa, „suntem actorii „în rezervă” pe scena unui război, nu spectatori, și nu ne putem permite luxul de a trăi iluzia păcii, când la nici aproximativ 100 de km de Chișinău războiul provoacă un adevărat măcel. Unul crud și fără drept de apel la conștiința celor care l-au pornit, unul pe care nu am crezut niciodată că-l vom trăi, în această formulă, într-o lume a gadgeturilor și a unor generații pentru care războiul a rămas demult în cărțile de istorie.”

„De aceea, cu tot respectul, dar politica „băgatul capului în nisip” nu este cea mai bună soluție. Există riscul ca starea generală de relaxare să ducă la pierderea vigilenței și a reacției de apărare, ceea ce poate fi fatal pentru o națiune” – a remarcat politicianul, într-un comentariu pe Facebook.

Chiril Moțpan în context a mai spus: „Pledoaria pentru pace este vitală, iar menținerea ei – o datorie morală în numele vieții, pe care sunt sigur guvernarea și-o dorește sincer, la fel ca și noi, cetățenii acestei tări, dar, deși, nu intentionez să diseminez panică, experiența pe care o am, îmi spune că cea mai bună soluție ar fi o strategie de informare a populației în caz de război. Fără panică, trebuie să cunoaștem cum să ne salvăm în cazul în care putem fi atacați. Din informațiile pe care le posed, adăposturile antiaeriene din R. Moldova ar fi pe jumătate privatizate, iar o parte din ele, într-o stare deplorabilă și nefuncționale. Pentru securitatea cetățenilor, aceste adăposturi ar trebui să fie trecute urgent din gestiunea autorităților locale în cea a Ministerului de Interne sau a Ministerului Apărării. Oamenii trebuie să cunoască care sunt primii pași în caz de primejdie, la cine să apeleze, să aibă încrederea că au pe cine conta, că există condiții de minimă securitate pentru a se simți protejați.”

„În condițiile în care știrile de ultimă oră spun că Serviciile de Informații americane susțin că Rusia vrea coridor spre Transnistria și e pregătită pentru un război de durată, iar războiul din Ucraina a dus la o deteriorare a securității în spațiul european, dar și euroatlantic, nu ne putem permite luxul de a conta pe șansa fortunei. Fără panică, să acționăm matur și la timp!”, a conchis

Sondaj

  • Credeți că sunt necesare remanieri în Guvern?

    View Results

    Loading ... Loading ...