[ X ]
Breaking news2 Aprilie 2022 07:58

Președintele dă de pământ cu proiectul de lege privind neutralitatea: „Total inutil”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu consideră că proiectul de lege privind neutralitatea – propus de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, este „unul total inutil”, informează TRIBUNA.

„Neutralitatea este un principiu care a fost susținut de cetățenii Republicii Moldova și care, judecând după sondajele de astăzi, este susținut în continuare. Noi sperăm că această neutralitate ne asigură pacea, pe de altă parte, așa cum am mai spus, avem trupe străine teritoriul Republicii Moldova, deci deja nu este respectată această neutralitate”, a declarat Sandu, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Cu privire la proiectul de lege propus de Bloc, oficialul a spus: „Este unul total inutil și cred că opoziția e lipsită de inițiativă, de asta vine cu acest proiect de lege, pentru că în momentul în care principiul neutralității este scris în Constituție, atunci nu e clar de ce să mai aprobi niște legi.”

„De altfel, opoziția întotdeauna are spațiu ca să poată să demonstreze că vrea să facă lucruri pentru cetățeni prin inițiative utile, nu ca acest proiect de lege. Dacă fac asta sau nu fac, e lucrul pe care trebuie să-l judece cetățenii”, a adăugat Președintele.

În același timp, șeful statului a subliniat că Republica Moldova nu este sub nicio umbrelă car esă-i asigure securitate. „Și despre asta și vorbesc, că suntem o țară vulnerabilă și din punctul de vedere al securității, și din punctul de vedere al economiei. Și acest pas făcut al nostru într-un moment dramatic – cererea de aderare la Uniunea Europeană – este un strigăt al nostru că vrem să rămânem parte a lumii libere, că vrem să ne putem bucura de pace. Și să ne amintim că Uniunea Europeană este, în primul rând, un proiect de pace. Uniunea Europeană a fost creată după al Doilea Război Mondial, pentru ca să nu se mai întâmple războaie pe continentul european. Și am văzut că, în tot acest timp, țările care au devenit parte a unei familii au reușit să evite războaiele. Deci, inclusiv pacea este motivul din care am transmis cererea acum”, a menționat oficialul.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...