[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news28 Ianuarie 2022 11:00

Slusari: Domnule Gaibu, vă rog frumos, plecați mai repede, căci economia are nevoie de un ministru-profesionist practician

Alexandru Slusari, fost deputat, fruntaș al Platformei Demnitate și Adevăr, afirmă că ministrul Economiei, în paralel cu lupta cu producătorii autohtoni, a declanșat campania împotriva Zonelor Economice Libere (ZEL-uri), și-n opinia sa „acest domn așa și nu poate să se ridice la nivelul intereselor economice naționale de la poziția unui expert-teoretic de la ONG”, informează TRIBUNA.

„Ba Ministerul Economiei vine cu conceptul lichidării administrațiilor zonelor economice libere, care, apropo, nu sunt finanțate din bugetul de stat, prin înglobarea acestora la Agenția atragerii investițiilor, care este o instituție inaptă. Adică se propune lichidarea entităților funcționale și fuziunea acestora cu o structură moartă. Ba pornește campania sponsorizată în mass-media că ZEL-urile degrabă trebuie să dispară în conformitate cu Acordul de Asociere. Sunt și alte gesturi la nivel de minister, care denotă atitudinea sfidătoare față de zonele economice libere.
În realitate, Acordul de Asociere prevede termenul de funcționare pentru ZEL-uri de până la 10 ani din data intrării în vigoare a Acordului (1 iulie 2016). Adică, minimum până la 2026 zonele pot activa. Care este sensul ca ministrul se alerge înaintea trenului, care nici măcar nu se vede? Apropo, în multe state ale Uniunii Europene zonele economice libere își continuă activitatea și după aderarea la UE. În Letonia și Estonia sunt câte 4 zone. În Lituania – 5. În Polonia – 14! Guvernele din aceste țări au capacități suficiente pentru negocieri cu conducerea UE privind importanța acestor zone pentru dezvoltarea economică uniformă a țării”, a comunicat el.
Politicianul a invocat și câteva cifre importante: „Avem 7 zone economice libere cu 230 rezidenți, care sumar au investit aproximativ 460 MILIOANE DOLARI. Facilitatea cu achitarea 50 % din impozitul pe venit apare doar dacă membru ZEL a investit minimum un MILION de dolari. Marea majoritate a rezidențelor sunt întreprinderi cu capital străin din țările UE, care au devenit producători AUTOHTONI și au lansat programe de substituire a importurilor. În anul pandemic 2020 rezidenții ZEL-urilor au avut vânzări sumare de peste 10 MILIARDE lei. Au asigurat circa 40 % din exportul total al producției industriale. Au achitat în buget peste 633 MILIOANE lei. În cadrul ZEL-urilor au fost create peste 16 mii locuri de muncă cu salarii decente.”

„Cu ce vă încurcă aceste zone, domnule Gaibu? Pentru ce trebuie de distrus unul din puținele modele economice funcționale în țara noastră, în condițiile când așa de greu vin investițiile și când acele zone sunt deocamdată locomotive pentru creșterea economică a Moldovei? Mulți rezidenți sunt acum deranjați și nedumeriți de această abordare neprietenoasă a ministrului.

Domnule Gaibu, vă rog frumos, plecați mai repede, căci economia, și așa afectată din toate părțile, are nevoie de un ministru-profesionist practician, care știe să realizeze lucrurile concrete pentru sectorul real de producere, dar nu să scrie strategii sterile pentru absorbirea fondurilor externe!”, a conchis Alexandru Slusari.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...