[ X ]
[ X ]
[ X ]
Editorial22 Ianuarie 2022 09:00

(EDITORIAL) Scopul care ne unește (și ne distruge)

În pofida tensiunilor sociale crescânde în lumea dezvoltată – azi oamenii trăiesc foarte bine în acea parte a lumii.

Acum 30-40 de ani, nivelul actual de viață era de neimaginat. Cu toate că, saltul în creșterea nivelului de viață e unul excepțional – nivelul de fericire colectivă nu a crescut, iar pe alocuri a scăzut până la cote periculoase.

O reacție frecventă a omului la succes nu este satisfacția, ci stabilirea unor obiective noi mai mari și mai ambițioase.

Toate componentele societății sunt unite de un scop. Guvernele, companiile și fiecare om în parte vor același lucru – să câștige mai mult.

Mai simplu vorbind asta înseamnă că, trebuie să producem mai mult și să vindem mai mult.

Problema creșterii producerii a fost și este rezolvată prin automatizare – acum oamenii fac doar lucrul, care încă nu-l fac roboții.

Problema vânzării cere mai multă inspirație și istețime. Pentru că în calitate de cumpărători pot fi doar oamenii – iar oamenii trebuiesc convinși să scoată banii din buzunar. În rolul de consumatori, oamenii (încă) nu pot fi substituiți cu roboți. Roboții nu-s buni de consumatori – ei nu visează, nu vor să aibă mai mult, nu vor casă mai mare, mașină mai dotată, mai multe haine și încălțăminte, și nu sunt obsedați să fie mai frumoși.

Până ce nu visează, și Slavă Domnului!

Vânzarea e artă – artă a convingerii și a minciunii frumoase. Ca și politica de fapt.

Vânzătorul de azi nu vinde produse necesare oamenilor – cel mai des el vinde produse, fără de care omul poate trăi comod și sănătos.

Pentru o viață suficient de sănătoasă și comodă, omul nu are nevoie de 4 paltoane, 5 perechi de papuci, 7 perechi de blugi, 10 cămăși, telefon de 500 de euro, televizor cu diagonala de 1.5 metri sau frigider cu volumul de 500 litri. Dar, companiile, vânzătorii și statul pot câștiga mâine mai mult decât ieri, doar dacă cresc vânzările. De asta, oamenii în calitatea lor de consumatori trebuie să cumpere, să cumpere și iar să cumpere. Și vânzătorii îi conving (inclusiv prin minciună) să cumpere lucruri cu utilitate și necesitate discutabile.

Oamenii nu mai cumpără ceea, de ce au nevoie. Oamenii sunt ostatici a unor istorii, care descriu ce înseamnă fericirea și au fost convinși că fericirea e în consum. Chiar și dragostea trebuie alimentată prin consum – de altfel se ofilește. Florile, ineluțele, brățările, blănițele, vacanțele, hăinuțele, papuceii – alimentează perfect dragostea. Ceva nu merge în dragoste – o tură pe la magazine poate rezolva problema! Nu afirm că dragostea totdeauna e cumpărată. E doar un rezultat al observațiilor – care poate fi unul greșit.

Urmând acest scenariu de viață omul a ajuns să trăiască într-un mediu artificial, nefiresc pentru natura lui biologică. Omul simulează fericirea, dar nu o trăiește.

Cu cât e mai înalt nivelul de bunăstare a individului – cu atât mai artificial e mediul, în care el trăiește, și cu atât mai mult el simulează starea de fericire. De altfel se pierde rostul efortului de a crește bunăstarea și bogăția personală.

Prin asta se explică că oamenii bogați merg frecvent în vacanțe la munte, la mare, și alte locuri, unde se pot contopi cu natura. Acolo ei sincer sunt impresionați de frumusețea adevărată a naturii. Ei simt chemarea naturii – de care s-au separat în lumea lor mică artificială.

Lumea creată de oameni – din care au fost expulzate animalele nedomesticite și insectele; în care sunt mulți copaci și tufari decorativi; unde e mult beton, asfalt și multe deșeuri – e foarte diferită de ecosistemul natural, în care a apărut omul în procesul evoluției.

Lumea creată de om reflectă egoismul nostru și nedorința de a ne împarți cu cineva. Chiar și între noi ne împărțim rău – și aici simulăm.

Ce urmează?

Cel mai probabil omenirea se va descurca.

Oamenii au talente deosebite de a crea probleme mari, din care apoi găsesc ieșiri. Evident, nu toți supraviețuiesc.

Cele mai mari pericole derivă din următoarele: suntem foarte mulți; suntem prea egoiști și nu ne auzim; prea ușor deraiem în conflicte; și deținem arme care pot distruge lumea. Ne rămâne să sperăm că, anume capacitatea dezastruoasă de distrugere a armelor ne va determina să fim mai atenți unii cu alții, și mai flexibili în identificarea compromisului.

 

Vitalie Dragancea

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...