[ X ]
[ X ]
Editorial3 Ianuarie 2022 07:00

Informare vs Manipulare

2021 a trecut în grabă și zgomotos. 

Unii ne conving insistent că au reușit, alții insistent ne arată că reușitele sunt false. Iar undeva, ascuns, stă adevărul.

Lumea se schimbă prea rapid și noi nu reușim să observăm și să înțelegem schimbările.

Am ajuns la o etapă, când trebuie să ne oprim să reflectăm, pentru a înțelege mai bine schimbările, care se produc în jurul nostru. Să înțelegem efectele lor pozitive și pe cele negative – să decidem cum gestionăm amenințările timpului și cum folosim oportunitățile.

La începutul pandemiei Organizația Mondială a Sănătății a îndemnat politicienii să nu politizeze pandemia. A îndemnat să lase specialiștii să își facă treaba și să învețe oamenii ce trebuie să facă pentru a învinge infecția. Dar, politicienii sunt prea egoiști și lupta lor pentru putere nu poate fi întreruptă nici de epidemie, nici de milioane de vieți pierdute.

Pandemia a fost politizată, a fost compromisă încrederea în sistemul de sănătate, a fost compromisă încrederea în vaccin, au murit probabil sute de mii de oameni care puteau fi salvați – și … nu am făcut concluzii.

E greu de învățat și de gândit într-o atmosferă plină de zgomot informațional. În special, când zgomotul e agresiv și toxic.

Dezvoltarea tehnologiilor a schimbat radical modul în care ne informăm. Mai exact – foarte rar ne informăm, și foarte des suntem informați fără să cerem.

Tehnologiile sunt un amplificator al calităților și viciilor omenești. Folosind tehnologiile un om bun poate face mai mult bine, iar un om rău-intenționat va face mai mult rău. Tehnologiile amplifică egal puterile noastre bune și rele. Folosind tehnologiile, politicienii amăgesc mai mulți oamenii, în timp mai scurt.

Oamenii sunt ținte, în care zilnic împușcă cu informație o mulțime de părți interesate.

Zeci de mii de companii informează despre produsele și serviciile lor – oamenii sunt vânați peste tot. Oamenii și creierul lor sunt vânați în cel mai agresiv mod. Creierul nostru nu reușește să analizeze volumul enorm de informație, care cade peste noi – de asta noi tot mai des reacționăm primitiv, și tot mai rar gândim și decidem autonom. Devenim tot mai manipulabili.

Iar, cei mai periculoși vânători sunt politicienii. Ei folosesc tehnologiile pentru a ne găsi și pentru a ne atrage în conflictele lor. Ei folosesc răspândirea accesului la internet, portaluri online care produc știri 24/24, rețelele sociale, numărul mare de televiziuni – toate pentru a (dez)informa.

Deficitul de proiecte de dezvoltare și soluții pentru probleme, e compensat prin discursuri pline de ura și știri false. Acest joc egoist a otrăvit atmosfera societății și a dărâmat încrederea oamenilor în politicieni și în instituțiile publice. Când oamenii nu cred în țară – ei nu vor să muncească pentru țară. Un popor format din oameni fără încredere în țară și încredere unii în alții – este un popor slab.

Urmările dezinformării și manipulării au devenit prea periculoase.

Bill Gates consideră că guvernele vor fi nevoite să reglementeze platformele de știri online și activitatea rețelelor sociale, pentru a combate eficient dezinformarea. Aceste platforme, împreună cu rețelele sociale, generează 24/24 titluri motivate politic, care polarizează și dezbină societatea.

Factorul timpului e foarte important. Gates și-a exprimat îngrijorarea că, în lipsa unei intervenții rapide a autorităților, cetățenii SUA vor vota politicieni care public exprimă neîncredere și încurajează neîncrederea. Asta va decepționa și mai mult societatea.

Moldova deja e în situația asta.

Decepția și deficitul de încredere, care domnesc în societate, compromit eficiența instituțiilor publice.

Instituțiile publice trebuie să joace rolul principal în mobilizarea societății pentru învingerea pandemiei, pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru resuscitarea economiei – dar societatea foarte puțin ține cont de cerințele și recomandările autorităților.

Societatea noastră are o traumă profundă de neîncredere și supărare.

Prea mult timp discutăm despre greșelile din trecut, căutăm vinovați și vrem să-i vedem pedepsiți. Nu vrem să înțelegem că trecutul nu-l putem schimba.

Și prea puțin discutăm planuri și proiecte de viitor – planuri și proiecte, care pot face viitorul mai bun decât prezentul.

Supărarea și neîncrederea ne dezbină. O societate dezbinată e slabă și vulnerabilă.

Gândurile și ideile noastre, ceea ce construim și ceea ce creăm – definesc ce fel de oameni suntem. Iar noi creăm și construim puțin, în schimb mult ne certăm, ne atacăm și insultă.

Dacă vrem o viață mai bună, o societate mai bună și o țară mai bună – trebuie să fim mai buni.

Mai buni unii cu alții.

Mai buni la muncă.

Mai buni în raport cu localitatea în care trăim.

Mai buni în raport cu țara.

Ca în viitor țara să ne ofere mai mult – trebuie azi să oferim mai mult țării.

Indiferent cu ce ne ocupăm, trebuie să învățăm să fim constructori. Constructori a unui viitor mai bun.

 

Vitalie Dragancea

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...