[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news7 Decembrie 2021 13:04

Vlad Filat: Hotărârea nedefinitivă CtEDO de astăzi nu se referă la procesul de judecată în care am fost condamnat

„Hotărârea nedefinitivă CtEDO de astăzi nu se referă la procesul de judecată în care am fost condamnat. Ilegalitățile comise în timpul procesului de judecată, fac obiectul unei plângeri separate, care a trecut etapa expunerilor părților, urmând a fi pronunțată o altă hotărâre CtEDO” – a declarat ex-Premierul Vlad Filat, urmare a publicării hotărârii Curții Europeane a Drepturilor Omului în care se menționează că nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015, când i-a fost ridicată imunitatea parlamentară, informează TRIBUNA.

Vlad Filat a precizat că hotărârea de azi a Înaltei Curți se referă la plângerea înregistrată în anul 2016, în care a invocat, printre altele, condițiile de detenție, iar urmare a adoptării mecanismului național de reducere a pedepsei din cauza condițiilor inumane și degradante din penitenciar, a beneficiat de reducerea termenului de detenție.

„De asemenea, obiectul examinării în prezenta cauză a fost faptul dacă legislația națională permite revizuirea legalității arestului unei persoane pe durata judecării apelului.

Adițional, Curtea a dat apreciere în ce măsură expunerile publice în cadrul ședinței parlamentare de ridicare a imunității de deputat au respectat sau nu principiul prezumției nevinovăției”, a mai spus fostul Premier.

De asemenea, el a spus că hotărârile CtEDO pot fi atacate la Marea Cameră, în termen de 3 luni de la data publicării.

 

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...