Fostul deputat Iurie Țap afirmă că demisia Avocatului Poporului, una întârziată, de altfel, ca şi reacţia PAS-ului, trebuie să fie o lecţie învăţată pentru puterea politică, informează TRIBUNA.
Altfel spus – a adăugat el – aceasta trebuie să depăşească aroganţa politică şi să manifeste/asigure buna-credinţă în procesul de guvernare/privind activitatea autorităţilor publice ale statului.
„Or, problema Avocatului Poporului a pornit de la procesul de selectare şi desemnare a acestuia. Spre regret, s-a repetat situaţia cu concursurile din perioada de guvernare a anului 2019.
Este vorba despre respectarea întocmai şi în volum deplin a principiilor statului de drept, în parte a principiului legalităţii. Anume aici a greșit Avocatul Poporului, or, angajarea cu pricina n-a respectat prevederile legii ce reglementează activitatea acestuia, dar și celor conexe domeniului”, a menționat Țap, într-un comentariu pe Facebook.
Fostul deputat a reiterat necesitatea lecțiilor învățate, fiindcă mesajele oficialilor privind demisia Avocatului Poporului sunt inadecvate situației reale.
Cristina Gurez