[ X ]
[ X ]
Important1 Decembrie 2021 11:49

Platforma DA către PAS: „Schimbați cât nu e târziu linia de guvernare, așa nu veți ajunge departe”

Fruntașii Platformei Demnitate și Adevăr (DA), Dinu Plîngău și Alexandru Slusari, foști deputați, în cadrul unei conferințe de presă, au anunțat că vor depune astăzi un denunț la Procuratura Generală, solicitând astfel investigarea faptelor imputate magistraților Dorel Musteață și Nina Cernat, informează TRIBUNA.

Dinu Plîngău, referindu-se la nota emisă de Serviciul Informații și Securitate adresată Procuraturii Generale, a spus că-n document se atrage atenția asupra caracterului disproporționat a proprietăților și veniturilor celor doi magistrați.

„Platforma DA a cerut explicații de la autoritățile responsabile, fapt ce a dus la presiuni asupra unor membri ai partidului. Atacuri asupra familiei președintelui interimar, iar Chiril Moțpan și Dinu Plîngău au fost amenințați cu judecata”, a menționat el, precizând că, în acest sens, Platforma va depune denunțul astăzi pentru a cere investigarea faptelor imputate celor doi magistrați.

Fostul deputat a precizat că până acum nu a văzut nicio măsură a organelor privind investigarea acelor fapte.

La rândul său, Alexandru Slusari a vorbit despre atacurile în adresa Platformei DA.

„Noi nu ne-am gândit că vor trece 100 de zile de guvernare bună și noi vom primi semnale de la organele de forță de genul – vorbiți mai puțin, fiți mai atenți în public… că se pornește un atac concertat în adresa Platformei DA pentru că voi sunteți vocali, voi criticați numirile, voi luptați cu sistemul. Adică pentru că suntem consecvenți. Acum acest organe pregătesc un măcel informațional – denigrare a familiilor, posibile fabricări ale dosarelor…”, a declarat el.

Fostul deputat s-a adresat celor de la guvernare, Partidului Acțiune și Solidaritate, cu care, potrivit spuselor sale, au luptat cot la cot împreună contra regimului monstruos: „Unde au fost persoanele pe care acum voi vă bazați în așa-zisa reformare a justiției? Când Chiril Moțpan a primit cu un baston în cap în ianuarie 2016, când Inga Grigoriu a fost atacată cu gaz lacrimogen, când a fost anulată victoria lui Andrei Năstase în 2018… Eu vă spun unde au fost: unul vota într-o veselie pe ceilalți din gașca lui Plahotniuc, altul era în Procuratură și nu se ocupa de investigarea furtului miliardului, dar de punerea cătușelor oamenilor de afaceri…”

„Încotro mergem noi? Voi chiar credeți că cu oameni pătați veți face reforma justiției? Chiar credeți că îi puteți folosi pentru lucruri nobile? Nu vedeți că se întâmplă invers?! Voi sunteți folosiți de acești oameni din perioada lui Plahotniuc, ei sunt peste tot. Voi ați atins linia roșie de a doua capturare a statului!

Schimbați cât nu e târziu linia de guvernare, așa nu veți ajunge departe”, a conchis politicianul, adresându-se guvernării.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...