[ X ]
Important8 Noiembrie 2021 14:18

(FOTO) Igor Dodon continuă vizitele în țară

Igor Dodon, liderul socialiștilor, continuă vizitele în țară, informează TRIBUNA.

În dimineața zilei de stăzi, de sărbătoarea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, împreună cu Ruslan Bujorean, candidat din partea PSRM la funcția de primar al satului Ştefăneşti, raionul Ştefan Vodă, a asistat la slujba oficiată la biserica Sf. Dumitru din localitate. Ulterior, a participat la slujba de sfințire a unei răstigniri care a fost edificată cu suportul localnicilor și al său personal.

„Am transmis sincere felicitări locuitorilor satului Ştefăneşti cu ocazia hramului localității, dorindu-le ca Sfântul Dimitrie să-i ocrotească de toate primejdiile”, a menționat Dodon.

Ulterior, socialistul a mers în centrul raional Anenii Noi, unde este sărbătorit Hramul orașului.
„Am felicitat câteva cupluri longevive, exprimându-le admirația pentru dragostea, devotamentul, răbdarea și respectul reciproc de care au dat dovadă de-a lungul deceniilor. Am subliniat faptul că protecția valorilor familiale și susținerea familiilor au fost și rămân prioritate pentru partid și pentru mine personal.

În calitatea mea de președinte al Federației de Șah din Moldova, am vizitat, de asemenea, mini-turneul pentru copii, la care participă 10 tineri șahiști. Le-am urat copiilor succes și le-am mulțumit pentru dragostea lor față de șah”, a povestit Dodon.

Cristina Gurez
Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...