[ X ]
[ X ]
Comentarii20 Octombrie 2021 06:30

Opinie: Republica Moldova nu trebuie să negocieze de una singură cu Rusia, deoarece aceasta o va prejudicia politic

Ana Guțu, prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale (PUN), fost deputat, afirmă că astăzi trebuie să se înțeleagă câteva lucruri despre criza energetică, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, criza energiei este declanșată la nivel internațional, nu doar în Republica Moldova, iar originea ei este una eminamente politică: Rusia face presiuni asupra UE pentru a obține undă verde la funcționarea gazoductului Nord-Stream 2.

„Republica Moldova NU trebuie să negocieze de una singură cu Rusia/Gazpromul un preț preferențial pentru gazele naturale, deoarece aceasta o va prejudicia politic, obligând-o să facă cedări irecuperabile ulterior (statut special pentru zona separatistă, păstrarea influenței Rusiei în Republica Moldova etc).”, a declarat ea.

Fostul deputat a spus că „a venit momentul propice ca Republica Moldova să se elibereze definitiv de șantajul politico-economic al Rusiei, care o ține captivă de 30 de ani: Republica Moldova trebuie să accepte resursele energetice din România/UE și Ucraina (gazele naturale și energia electrică), oricare ar fi traseul sau prețul acestora. Chiar dacă aceste livrări se vor opri la Nistru. Zona separatistă nu mai poate fi dusă „în cârcă” de guvernele din Chișinău”, a menționat Guțu.

Totodată, a afirmat că pentru compensarea diferențelor de prețuri plătite de consumatori e nevoie de un plan strategic bine pus la punct (eșalonarea plăților, compensarea din împrumuturi externe și interne etc).

„Adevărata libertate presupune sacrificii și costuri. Dacă nu am avut curajul necesar în 1991 (ca Țările Baltice) – trebui să plătim acum. Să plătim pentru libertatea noastră”, a conchis ex-parlamentarul, într-un comentariu pe Facebook.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...