[ X ]
[ X ]
Comentarii16 Octombrie 2021 11:00

Jurnalist: Cu discursuri puțin amicale față de Moscova este greu să obții contracte avantajoase

Argumentul conducerii politice de la Chișinău spune că demnitatea este mai presus decât un contract pentru gaze naturale cu Federația Rusă la condiții dezavantajoase. Asta înseamnă că noii decidenți politici moldoveni nu vor să facă concesii politice către Moscova. Republica Moldova nu deraiază de la drumul ei european,  transmit ei întregii lumi. Despre aceasta scrie jurnalistul Victor Nichituș, informează TRIBUNA.

Doar că – a menționat el – suveranitatea adevărată a unui stat ține de suveranitatea lui economică și energetică. Iar statul moldovean nu stă bine la capitolul economie ori energie.

“Sunt de acord că autoritățile moldovene trebuie să dea dovadă de demnitate în relațiile externe. Inclusiv față de Moscova ori București. Acest comportament pote fi adoptat atunci când există susținere politică în Parlament și în mase. Rezultatul alegerilor parlamentare din 2021 a arătat că susținere politică pentru acest tip de comportament există. Săraci dar demni!                                                                             Nu se știe dacă, după creșterile de prețuri și criza energetică cetățenii moldoveni vor continua să susțină aceste politici cum a făcut-o în luna iulie, la alegeri. Probabil, da, probabil, nu. Sondajele să o spună”, a menționat Nichituș.

Jurnalistul a mai spus că cu discursuri puțin amicale față de Moscova este greu să obții contracte avantajoase de la Gazprom.

“Probabil acest lucru nici nu contează atunci când alegerile au trecut, iar suținerea politică a cetățenilor a fost acordată.

Argumentul beton pe care îl deține majoritatea parlamentară de la Chișinău este că următorul proces electoral parlamentar va avea loc peste patru ani.  Până atunci, Grigore va bea agheazmă – delegarea puterilor a fost făcută iar clasa poitică poate vorbi despre demnitate”, a remarcat liderul de opinie.

 Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...