[ X ]
[ X ]
Important14 Octombrie 2021 06:30

Șor: Cerem ca Premierul să fie invitat astăzi la ședința Parlamentului. Vrem să ajutăm...

Ilan Șor, președintele Partidului “Șor”, șeful fracțiunii din Parlament, se arată îngrijorat de ultimele știri privind gazele naturale și starea de alertă, informează TRIBUNA.

“Înțelegem, așadar, că situația este mai mult decât critică, iar în acest context, apar foarte multe întrebări către factorii noștri de decizie, care sunt obligați să vină imediat cu explicații și să prezinte în detalii soluțiile lor. Până acum, n-am auzit nimic concret, iar reprezentanții Guvernului au comunicat doar niște informații generale și confuze, din care nu am înțeles ce se va întâmpla mai departe, dacă va fi întreruptă livrarea de gaze din Rusia, și cum vom asigura necesarul de electricitate, în condițiile în care sursele disponibile nu mai sunt suficiente.

Care e garanția că oamenii nu vor îngheța de frig și încă pe întuneric?”, a declarat Șor pe rețelele de socializare.

Totodată, el a spus că l-a auzit pe ministrul Andrei Spînu care a spus că are un plan B, în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere cu furnizorii. “Vrem și suntem în drept să știm în ce constă acest plan, ca să ne putem da seama ce ne așteaptă la modul practic. Secretomania guvernării nu face decât să adâncească această incertitudine, iată de ce comunicarea, clară și completă, este o chestiune vitală”, a mai spus politicianul.

Șor a spus că ei cer expres ca, astăzi, la ședința Parlamentului, să fie invitat Premierul și alți factori responsabili de aceste domenii și să comunice detaliat care este situația la moment și ce strategii are Guvernul, “pentru a nu admite o criză energetică profundă, care va crea, indiscutabil, haos și panică.”

“Vorbesc nu doar în calitate de politician, de deputat și lider de partid, dar și în numele cetățenilor, care au dreptul să cunoască situația reală în care se află țara noastră și să poată acționa adecvat, pentru a se proteja. Tăcerea asurzitoare a autorităților lasă foarte mult loc de interpretări, de aceea, vă rugăm insistent să asigurați mai multă transparență. Noi nu vrem să vă criticăm cu orice preț, dimpotrivă, vrem să ajutăm, dar pentru asta e nevoie de o minimă deschidere din partea domniilor voastre. Așteptăm”, a subliniat el.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...