[ X ]
[ X ]
Important17 Septembrie 2021 14:19

Marina Tauber: Toți trebuie să cunoască în ce mod este intimidată opoziția

Marina Tauber, vicepreședintele fracțiunii Partidului „ȘOR”, în cadrul unei conferințe de presă, l-a acuzat pe deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, de efectuarea de presiuni și intimidări asupra echipei Partidului „ȘOR”, primarului, de la Orhei, informează TRIBUNA.

„Domnul Alaiba așa și nu a ieșit din campanie, care s-a încheiat la 11 iulie curent. Și nu știe că promisiunile sale și ale PAS trebuie îndeplinite nu doar în postări lungi pe Facebook, dar în realitate. Cu toții am fost martori la câte promisiuni a dat la Orhei și după aceea nu a venit și nu a făcut nimic, doar că a găsit timp să pună presiune pe echipa noastră din Orhei, pe domnul primar Verejanu”, a declarat Tauber.

Deputatul a spus că vor depune plângeri în acest sens la toate organele competente.

„În calitate de deputat, mă voi adresa și ambasadorilor, în special celor ai SUA, UE, României… Ca să cunoască în ce mod este intimidată, presată opoziția”, a spus ea.

Totodată, vicepreședintele Partidului „Șor” a solicitat reprezentanților guvernării să se ocupe de îndeplinirea promisiunilor lor și să lase în pace echipele locale ale formațiunii din care ea face parte.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...