[ X ]
[ X ]
Important15 Septembrie 2021 07:00

Opinie: PAS-ul și Maia Sandu au intrat într-un proces ireversibil de dezagregare. Se erodează chiar mai repede decât se așteptau

„PAS-ul și Maia Sandu au intrat într-un proces ireversibil de dezagregare. Se erodează chiar mai repede decât se așteptau. Se deconspiră cu viteză uluitoare, iar lumea înțelege tot mai clar ca regele e gol. Dacă tendința se menține, în câteva luni, oamenii vor pune mâinile pe furci. S-atunci…” – a declarat jurnalistul Nicolae Federiuc, informează TRIBUNA.

El consideră că „trebuie de făcut ceva”, în caz contrar, există riscul apariției unei alternative pe dreapta – reale, nu butaforice.

„Mai ales când ai distrus toată concurența. Or, când investești atâta timp și resurse într-un proiect și obții într-un final mai mult decât ți-ai propus, nu prea ești dispus sa pierzi totul în câteva luni, din cauza unor incapabili incurabili.

„Cum? Înainte să apară o concurenta reala creezi repede o alternativa. O concurență controlată tot de tine. Ca să-i înghesui la perete pe cei pe care nu-i poți controla, iar nemulțumirile sa le convertești în noi așteptări și speranțe, pe care să le vinzi tot tu. E exact ca în marketing. Faci un produs și-i creezi tot tu o concurență, ca alții să nu mai încapă pe piața. Cum a făcut P&G – a lansat cu mare fast Head and Shoulders, iar în paralel a început sa promoveze puternic Pantene, care-i tot al lor. A făcut Ariel, pe care l-a pus sa concureze cu Tide, dezvoltat tot de ei. Și sunt foarte multe astfel de exemple.  În business scopul e ca victima (cumpărătorul) care nu-i mulțumit de un produs pe care îl vinzi, sa cumpere altul, care-i tot al tău. Faci două, trei sau mai multe intrări care să ducă spre aceeași destinație. În politică, victimă e alegătorul”, a menționat jurnalistul, într-un comentariu pe Facebook.

Potrivit spuselor sale, asistăm acum la un joc, la un spectacol de marketing politic și-n context a îndemnat alegătorii „de dreapta” să distingă opoziția fake de cea reală. „Încercați sa distingeti opoziția fake de cea reala. Problema e că cea reala nu s-a născut încă, iar cea fake i-o ia serios înainte”, a conchis el.

 

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...