[ X ]
[ X ]
Important1 Septembrie 2021 17:00

(FOTO) Cel mic – în clasa întâi, cel mare – acceptat la două universități! Igor Dodon: „Înțeleg foarte bine și emoțiile și îngrijorările părinților”

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), deputat, astăzi, la începutul noului an de studii, a anunțat că fiul cel mai mic merge în clasa întâi, iar fiul ce mai mare este deja student, informează TRIBUNA. 

„Mezinul, Nicușor, pășește pentru prima dată pragul școlii. În același timp, feciorul cel mare, Vlad, a devenit student, fiind acceptat la două universități, una din Rusia, alta din China, la facultatea de astrofizică.

Iată de ce înțeleg foarte bine și emoțiile și îngrijorările părinților care își doresc din toată inima o atmosferă de normalitate în școlile din țară”, a declarat politicianul.

Totodată, el s-a adresat elevilor, părinților și profesorilor: „Vă felicit cu prilejul unui nou an de studii. Și vă asigur că sunt alături de problemele și doleanțele voastre. Noi ne dorim cu toții ca de la 1 Septembrie programul de instruire să fie mai apropiat de normalitatea de până la pandemie. După un an și jumătate de experiență acumulată de sistemul medical și datorită unui procent considerabil mai înalt de imunizare pe care l-a obținut societatea, inclusiv grație vaccinurilor, noi astăzi așteptăm ca studiile să revină la forma și la calitatea de cândva, când elevii și profesorii comunicau nemijlocit, în sălile de clasă, când părinții puteau pleca liber la serviciu, iar școlile erau, cu adevărat, a doua casă pentru zeci de mii de copii.”

„Noi cu toții știm că generația elevilor de azi va reprezenta societatea moldovenească de mâine, din viitorul nostru comun. Și noi ne dorim o societate a viitorului bine educată, competentă și responsabilă. Iată de ce, calitatea studiilor trebuie să fie o prioritate de prim ordin pentru guvernare, iar orice abuz care conduce la blocarea procesului normal de instruire trebuie abordat foarte critic. Nu ne putem permite ca cineva de la guvernare, din lipsă de soluții și din lipsă de viziune, să sacrifice educația școlară și să expună elevii, părinții, învățătorii și lucrătorii din școli la nedreptate și să-i transforme în victime ale unor decizii strâmbe”, a mai spus Dodon.

Liderul PSRM și-a exprimat speranța că „bunul simț va triumfa, iar cei care promovează abuzuri față de pedagogi vor renunța benevol la ele.”

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...