[ X ]
[ X ]
Important22 August 2021 10:00

TOP-10 personalități din societatea civilă care au acceptat să fie parte a guvernării PAS

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), atât în alegerile parlamentare anticipate, cât și ajuns la guvernare, a reușit să atragă mai multe personalități din societatea civilă ca să muncească la stat. Astfel, TRIBUNA a elaborat un top-10 al celor care au acceptat provocarea și acum activează în Guvern sau Parlament.

1.Nicu Popescu

Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a venit la Minister din postura de cercetător și expert în politică externă, profesor universitar asociat la Institutul de Științe Politice (Sciences Po) din Paris și director al programului Europa lărgită din cadrul Consiliului European pentru Relații Externe, biroul de la Paris. Afost ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Sandu. Anterior a activat în cadrul unor centre de cercetare de la Bruxelles (CEPS), Londra (ECFR), și Paris (EUISS).

2.Vlad Kulminski

Vlad Kulminski, vicepremierul pentru Reintegrare, în perioada 2020-2021 a deținut funcția de Consilier pentru Reglementarea Conflictelor în cadrul Biroului anti-criza al PNUD. A elaborat și a implementat programe în domeniul soluționării conflictelor și bunei guvernări din regiune, în cadrul diferitor organizații internaționale. În perioada 2016-2019 a fost directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice. A fost consilier pe politica externă în Guvernul Maia Sandu. A absolvit mai multe programe în administrație publică și relații internaționale.

3.Sergiu Gaibu

Sergiu Gaibu, ministrul Economiei, a venit la Minister din funcția de director de Program de Politici Economice în cadrul Expert-Grup, responsabil de elaborarea de studii și politici economice și asistență tehnică pentru Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare și Guvern. Anterior a oferit consultanță pentru fortificarea capacităților Agenției pentru Organizația de Atragerea Investițiilor și Promovarea Exporturilor din Moldova. În perioada 2008-2016 a fost expert asociat în cadrul IDIS Viitorul.

4.Dumitru Budianschi

Dumitru Budianschi, ministrul Finanțelor, este matematician, economist și expert în finanțe publice. În perioada 2011-2021 a deținut funcția de Director de Program „Sector Public: Economie, Finanțe, Management” la Centrul Analitic Expert-Grup. În perioada 2013-2019 a activat în calitate de expert și consultant financiar pentru mai multe proiecte și instituții internaționale inclusiv PNUD, BDO Audit, ICON-INSTITUT Engineering, GFA Consulting Group.

5.Iuliana Cantaragiu

Iuliana Cantaragiu, ministrul Mediului, este expert în domeniul protecției mediului și economiei circulare, cu o experiență de peste 20 de ani în sectorul asociativ. A deținut funcția de director adjunct la Asociația Obștească „Centrul Național de Mediu”, iar în 2020 a activat în calitate de specialist de mediu la Agenția de Servicii Publice în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială. A lucrat în diverse proiecte de protecție a mediului. A fost secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în Guvernul Sandu.

6.Veronica Mihalov-Moraru

Veronica Mihailov-Moraru, noul secretar de stat al Ministerului Justiției, este de profesie avocat, magistru în drept, formator și consultant în mai multe proiecte ce țin de justiție și drepturile omului. Ea a deținut funcția de președinte a organizației nonguvernamentale Amnesty International Moldova, membru și președinte a Comisiei de Licențiere a Uniunii Avocaților, dar și de secretar de stat al Ministerului Justiției în anul 2019.

7.Iordanca-Rodica Iordanov

Iordanca-Rodica Iordanov, secretar de stat la Ministerul Mediului, a venit în funcție din calitatea de director executiv al Asociației Publice EcoContact. Este expert internațional pe legislația de mediu, doctor în drept de mediu, deținând studii juridice privind problemele de mediu și drepturile omului. Este conferenţiar universitar și a activat în cadrul mai multor proiecte de mediu.

8.Vadim Gumene

Vadim Gumene este secretar de stat la Ministerul Economiei și a venit în această funcție de la Centrul Analitic Expert-Grup, unde și-a început activitatea în 2005 și era director de program „Politici comerciale și Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare”.

9.Ana Racu

Ana Racu, în urma alegerilor din 11 iulie curent, a devenit deputat pe lista PAS, venind din calitatea de membru al Comitetului ONU împotriva torturii. Este expert în domeniul reformei penale, drepturilor omului și comunicării.

10.Ina Coşeru

Ina Coșeru a devenit deputat pe lista PAS în urma alegerilor din 11 iulie. Ea a venit din postura de președinte al Centrului Național de Mediu, dar și consilier municipal în Chișinău. De 24 de ani activează în domeniul protecției mediului. Între 2000 – 2010 a fost angajată a Centrului Regional de Mediu Moldova, iar din 2010 este președintă a Centrului National de Mediu.

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...