[ X ]
[ X ]
Important22 Iulie 2021 06:30

Declarație: Celor din partidul prezidențial le-a fost ușor să obțină victorie, dar le va fi greu să o mențină dacă...

Victoria absolută a partidului prezidențial al Maiei Sandu la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 a arătat că Republica Moldova este tributară trecutului său sovietic și total dependentă de scenariile politice din regiunea Europei de Est. Declarația a fost făcută de Ana Guțu, prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale (PUN), informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, PAS a cules plenar prin fenomenul votului util toate roadele mentalităților post-totalitare ale cetățenilor Republicii Moldova: până azi marea majoritate a acestora visează la o guvernare monopartinică, monocoloră, fără să-și dea seama că această dorință le vine din trecutul sovietic deloc îndepărtat și din lipsa culturii politice elementare: pluripartitismul și pluralismul de opinii politice este baza democrațiilor moderne.

„Era previzibilă victoria PAS, asemănătoare cu cea a partidului prezidențial al lui Zelensky din Ucraina. Popularitatea Maiei Sandu i-a asigurat PAS-ului un număr suficient de mandate în parlamentul de la Chișinău pentru a guverna fără complicațiile zornăitoare ale unei coaliții (a se vedea cele trei Alianțe pentru Integrare Europeană din 2009-2014). Este pentru prima dată când în Republica Moldova, de la declararea independenței, un partid pro-european repetă performanța partidului comuniștilor al lui Vladimir Voronin din 2001”, a menționat ea, pe blogul său.

Desigur – a remarcat Guțu – există motive de jubilare – un guvern anti-corupție cu un singur pupitru la comandă va fi mai eficient decât coalițiile cu mai multe componente, unele din ele oligarhice din trecutul recent al Republici Moldova, dar, în același timp, așteptările cetățenilor sunt extrem de mari, cu atât mai mult că au fost făcute promisiuni, pe alocuri puțin probabil de a fi  realizate, precum majorarea semnificativă a salariilor și pensiilor. „Criza socio-economică, lipsa investițiilor, hemoragia resursei umane, instituțiile publice supradimensionate, corupția generalizată în sistemul judiciar – toate aceste probleme, dacă nu-și vor găsi o soluționare imediată printr-o politică de șoc a reformelor dureroase, riscă să dea peste cap optimismul exagerat al alegătorilor PAS. Celor din partidul prezidențial le-a fost ușor să obțină victorie, dar le va fi greu să o mențină dacă vor manifesta o minimă ezitare în a acționa rapid și tranșant”, a subliniat politicianul.

 

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...