„Paștele pentru mine, la fel ca şi pentru mulţi concetăţeni de-ai noştri, înseamnă ziua în care toată lumea se reuneşte în sânul familiei. Este sărbătoarea care începe cu oamenii dragi, pe care îi vezi imediat cum te trezeşti. Suntem un popor creştin, de aceea valoarea spirituală a Paştelui este una deosebită. Probabil aceasta este una dintre cele mai frumoase sărbători, când şi oamenii, şi natura se află în armonie absolută”. Declarațiile au fost făcute de Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), pentru TRIBUNA.
Ion Chicu, despre sărbătorile pascale, a mai dezvăluit următoarele lucruri:
„În acest an, de Paști, planific să stau acasă, alături de soţie şi de copii. Este o ocazie, poate prea rară, când pot să mă deconectez de la alte ocupaţii ca să-mi „încarc bateriile” cu energie pozitivă pentru mult timp. Alexandra, fiica mea de 5 anișori, are promisiunea mea fermă, că după ce servim din Pasca sfințită și ciocnim ouăle încondeiate de ea și mami, facem împreună (în sfârșit) acel puzzle de câteva sute de piese și ne jucăm cu puișorii aduși pe lume de Bălăica, pisica ei preferată.
În familia noastră, tradițiile de Paști se respectă în partea ce ţine de masa de sărbătoare, de mâncărurile tradiţionale, de vopsirea ouălor. Am moștenit aceste tradiții frumoase de la buneii și părinții noștri, pe care spre regret nu-i mai avem alături de noi pe Pământ.
Cozonacul e copt sau cumpărat. Avem mulţi meşteri iscusiţi în ţara noastră şi, din acest considerent, alegem cozonacul şi pasca de la producătorii autohtoni. Totuși, când ajungem la masa de duminică dimineața și servim din cozonacul gustos, gândurile mi se duc imediat spre copilărie… Acolo, unde este bunica mea blajină, scoțând din cuptor învârtita cu miez de nucă și hulubașii împletiți pentru ai ei nepoți…
Deşi în tradiţia creştină ouăle sunt roşii, ca simbol al sângelui, soţia şi Alexandra „îşi permit” să le decoreze aşa cum le place. Acasă, gospodinele dictează masa, iar eu mă conformez. Parțial, ce-i drept – mănânc doar ouăle vopsite în roșu. De pe masa de sărbătoare nu lipsesc bucatele noastre tradiţionale: cozonacul, friptura de miel, vinul roşu. Desigur, soţia are grijă să mai adauge şi alte mâncăruri, la fel de gustoase, care te ţin mult la masa de sărbătoare.
Dorința mea de Paști este să ne vedem cu oamenii dragi cât mai des. Să ajungem, într-un viitor apropiat, la ziua când ne vom putea vedea cu prietenii, să ne întâlnim cu alţi oameni care rezonează cu ideile şi năzuinţele noastre. Paștele e o zi a resetării, un bun prilej de a ne ierta și de a ne uita în oglinda interioară. În ultimul timp, cu toții am învăţat că sănătatea este cea mai importantă, că dragostea şi grija familiei este necondiţionată şi de neînlocuit. Cu regret, sunt foarte mulți oameni care se simt singuri şi care au nevoie de un cămin sau de un cuvânt bun. Mi-aş dori să fim mai empatici şi mai atenţi la nevoile celor din jur.
Cetățenilor le doresc în primul rând sănătate. Îi îndemn să fie grijulii şi înţelegători cu apropiaţii şi cu toţi cei care îi înconjoară. În aceste vremuri, deloc uşoare, toţi avem nevoie de putere, consolidare şi speranţă”.
Cristina Gurez
Republicat din 2.05.21







