[ X ]
[ X ]
Important4 Mai 2021 13:16

Ilan Șor: Toate partidele au fost la guvernare, dar niciunul nu a reușit să rezolve ceva. Noi, însă, am demonstrat de ce suntem în stare

Deși nu a fost niciodată la guvernare, Partidul „Șor” a reușit să facă mai multe transformări în localitățile țării decât restul partidelor parlamentare care s-au perindat la putere în ultima perioadă. Declarațiile au fost făcute de liderul formațiunii, Ilan Șor, în cadrul unui interviu oferit postului de televiziune Prime, informează TRIBUNA cu referire la Partidul „Șor”.

„Toate partidele au fost la guvernare, absolut toate, dar niciunul dintre ele nu a reușit să rezolve nimic. În țară nu sunt drumuri bune, nu este iluminat stradal, nu sunt pensii și salarii decente. Noi, însă, am reușit să obținem toate acestea, am demonstrat de ce suntem în stare. Discutăm cu oamenii în fiecare zi și ne bucurăm de susținerea poporului. Înțelegem faptul că oamenii au încredere în acele partide care au demonstrat rezultate nu prin vorbe, ci prin fapte”, a declarat Ilan Șor.

Potrivit lui, succesul obținut de echipa formațiunii politice la Orhei este replicat în alte localități și poate fi aplicat la nivel național. „Dacă a fost posibil să înregistrăm succes într-un oraș, suntem convinși că putem schimba lucrurile în bine în toată țara”, a menționat Ilan Șor.

El a mai spus că partidul său exclude, la acest moment, participarea la aceste alegeri într-o coaliție. „Nu putem vorbi despre nicio coaliție post-electorală, deoarece Partidul „Șor” merge spre victorie”, a declarat liderul formațiunii.

În opinia lui Ilan Șor, anularea stării de urgență a fost o decizie politică, iar organizarea alegerilor în această perioadă va provoca incertitudine și haos pentru încă cel puțin jumătate de an. Potrivit lui, Platforma „Pentru Moldova” și Partidul „Șor” s-au pronunțat foarte clar pentru anticipate, dar nu în această perioadă de criză pandemică și cu riscuri majore pentru cetățeni.

„Suntem pregătiți de alegeri în orice moment, eram gata de ele încă acum cinci luni. Dar nu cu prețul vieților omenești. Ne aflăm în plină pandemie, ne aflăm într-o criză economică profundă, avem probleme de ordin social și noi considerăm că interesele politicienilor nu trebuie să fie mai presus decât interesele oamenilor”, a declarat Ilan Șor.

Formațiunea precizează că „toate sondajele de opinie făcute până acum prezintă Partidul „Șor” ca a treia forță politică din țară și îi dau un scor mai mare decât a obținut la alegerile din 2019”.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...