Este bine ştiut că – cu cât business-ul e mai liber, cu atât se dezvoltă mai mult, creând noi locuri de muncă, achitând mai multe impozite la bugetul de stat şi sporind capacitatea ţării de a soluţiona la un nivel înalt problemele de ordin social. Declarația a fost făcută de omul de afaceri Igor Roșca, director al companiei „Rogob”, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, exemplul ţărilor cu adevărat dezvoltate e cât se poate de potrivit pentru a fi invocat în acest caz. În aceste ţări, statul creează regulile de joc, oferind posibilitatea agenţilor economici să se dezvolte într-un mediu previzibil, asigurând stabilitatea necesară pentru prosperarea afacerilor, un cadrul legal prietenos şi o protecţie pe măsură a investiţiilor făcute. De aceea statele respective şi sunt dezvoltate, pentru că baza acestei dezvoltări e asigurată de evoluţia în crescendo a business-ului.
„Este o realitate pe care trebuie să o conştientizăm toţi noi ce locuim şi activăm în Republica Moldova. Am mai spus-o şi cu alte ocazii – statul şi mediul de afaceri trebuie să fie parteneri în ceea ce ţine de asigurarea unui nivel de viaţă adecvat în Moldova. Trebuie să înţelegem cu toţii că suntem de aceeaşi parte a baricadelor şi că avem aceleaşi scopuri. Până când nu vom conştientiza aceste lucruri simple, nici mediul de afaceri, nici statul nu vor cunoaşte o dezvoltare normal”, a declarat Roșca, în cadrul unui interviu.
Totodată, omul de afaceri a spus că nu a ascuns niciodată că principiul de bază ce stă la baza tuturor activităţilor sale este corectitudinea.
„Mă strădui să fiu maximal corect şi în raport cu structurile abilitate ale statului, cu care avem tangenţe în virtutea activităţilor desfăşurate, şi cu partenerii de afaceri, şi cu colectivul. Atunci când eşti corect în tot ceea ce faci, numaidecât vine şi succesul”, a subliniat Roșca.
Cristina Gurez







