Natalia Gavriliță, candidatul desemnat la funcția de Prim-ministru, a comentat faptul că propriul partid – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu va vota Guvernul sub conducerea sa în Parlament, informează TRIBUNA.
„Înțeleg că situația pare ciudată, în politica din Moldova mereu se creează astfel de situații, dar obiectivul PAS este declanșarea alegerilor anticipate. Doar anticipatele pot curăța Parlamentul de deputații-călători care au uitat de promisiunile date cetățenilor. Calea de a declanșa alegerile anticipate pe care merge PAS-ul este înaintarea unui Guvern anticorupție, pro-european cu program ambițios de reforme, pentru ca actuala majoritate informală PSRM-Șor să nu voteze”, a declarat ea, într-un interviu pentru Agenția IPN.
În același timp – a mai spus candidata – „noi înțelegem că mulți deputați se țin de funcții și sunt într-atât de disperați, încât pot să voteze chiar și un Guvern bun”. „De asta eu am o abordare foarte serioasă față de acest proces și merg în Parlament cu o echipă profesionistă și un program bine lucrat. Luăm în calcul scenariul ca acest Guvern să fie votat de acest Parlament, dar miza este să pregătim votarea acestui Guvern în următorul Parlament, un Parlament actualizat, mai curat și mai legitim”, a conchis Gavriliță.
Cristina Gurez







