[ X ]
Important29 Ianuarie 2021 10:00

+1 scenariu! Deputat: Unii propun ca noi să urmărim din birouri cum cineva își bate joc de doamna candidat la ședința Parlamentului…

„Iarna a venit pe neașteptate, nu și candidatul la funcția de Prim-ministru. Încă vreo 30 de zile în urmă ziceam că în pofida tuturor scenariilor sau discuțiilor inutile, Președintele va înainta un candidat și Parlamentul va decide. Eram criticat atunci. Acum vă mai spun un scenariu” – declarația a fost făcută de deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, informează TRIBUNA.

Parlamentarul, referindu-se la scenariu, a spus că, în pofida acelei declarații propuse de PAS – de a boicota ședința în care se va discuta candidatura Primului-ministru desemnat, PAS va participa la acea ședință.

„Părerea mea personală e că dacă se discută scenarii bizare, deputații normali, pe lângă respectul față de instituții, trebuie să manifeste umanitate. Socialiștii își vor șterge picioarele de candidatură, vor veni cu critici și acuzații, iar unii propun ca noi să stăm și să urmărim din birouri cum cineva își bate joc de doamna candidat. Eu sunt sceptic la soluțiile unora și dacă vreți părerea mea, partidul al cărui vicepreședinte a fost desemnat candidat trebuie cel puțin să manifeste respect față de propriul membru și să vină la ședință și s-o apere de acuzațiile care vor urma. Dar mă rog, mai sunt încă 2 luni de asemenea jocuri și poate-poate se va decide ceva”, a declarat Plîngău.

El a subliniat că unica poziție care a rămas neschimbată este a Platformei DA. „Și sunt mândru că manifestăm în egală măsură respect față de instituții, cât și față de cetățenii care-și doresc anticipate”, a conchis fruntașul Platformei.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...