„Mingea este în terenul președintelui și așteaptă să fie lovită altfel decât ar fi preferat șeful statului”. Declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, „Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole a declarat inadmisibilă solicitarea PAS de autodizolvare a Parlamentului moldovean. Judecătorul constituțional a precizat că textele clare ale Constituției nu trebuie interpretate. „Dizolvarea Parlamentului înainte de termenul de patru ani este stabilită în articolul 85 din Constituția Republicii Moldova”, a declarat Domnica Manole”.
„Era clar că judecătorii constituționali vor prefera să iasă basma curată din jocul de putere impus de președintele Maia Sandu. Curtea Constituțională a invitat președintele, amintindu-i că are obligația constituțională, să desemneze o persoană care să prezinte Parlamentului un Cabinet de Miniștrii. Judecătorii constituționali au procedat corect și imparțial semn că își doresc să fie doar arbitrii ai meciului politic care se desfășoară în acest moment”, a subliniat jurnalistul, pe o rețea de socializare.
Cristina Gurez







