[ X ]
Important23 Octombrie 2020 15:00

Igor Dodon, despre relațiile cu țările vecine: „Deja vin mesaje că, imediat după ce finalizăm această campanie electorală…”

„Noi avem relații foarte bune și cu România, și cu Ucraina. Relațiile bilaterale între state nu țin doar de vizitele oficiale la nivel de Președinți. Prim-ministrul Ion Chicu a avut întrevederi oficiale cu Președintele Ucrainei, la Kiev, și cu Prim-ministrul României la un forum internațional” – a declarat Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale live „Igor Dodon răspunde”, informează TRIBUNA.

Totodată, el a menționat că în acești patru ani relațiile bilaterale cu vecinii noștri nu au avut de suferit.

„Eu am avut întrevederi de lucru și discuții la telefon cu domnul Iohannis. Am avut discuții la telefon și întrevederi neformale și cu domnul Zelenski”, a adăugat Dodon.

„Eu sper foarte mult că imediat după finalizarea alegerilor vom avea acele contacte necesare, la noi sau la ei. Eu sunt deschis pentru colaborare. Deja vin mesaje din partea lor că și-ar dori un dialog mai pronunțat, imediat după ce finalizăm această campanie electorală. Sperăm că pandemia nu va fi un obstacol pentru a lansa acest dialog, care este necesar”, a conchis Președintele.

Cristina Jicol, stagiară 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...