Candidatul la șefia statului, Andrei Năstase afirmă că, Platforma Demnitate și Adevăr a reușit să obțină acordarea îndemnizației unice de 16000 lei pentru cadrele medicale în cazul în care se infectează cu COVID-19, informează TRIBUNA.
„În contextul pandemiei, însă, s-au developat mai multe probleme grave ale sistemului medical al Republicii Moldova, probleme care s-au acumulat pe parcursul ultimilor decenii. Din nefericire, ne-am confruntat cu o rată foarte mare a personalului medical infectat, indicator care reprezintă aproximativ 30% din numărul celor diagnosticați cu infecție Covid-19. Se impune regândirea structurală a sistemului de sănătate, centrarea direcțiilor de reformă așa încât pacientul să fie în centrul unui sistem care trebuie să devină cu adevărat funcțional și finanțat corespunzător, proporțional cu nevoile curente și cu toate coordonatele de dezvoltare asumate la nivelul statului. În timpul mandatului de președinte, voi face tot ce-mi vor permite prerogativele funcției pentru a găsi soluții sustenabile așa încât salariul personalului medical să fie mărit de cel puțin 3 ori, în etape, în următorii patru ani de zile”, a scris Năstase, pe o rețea de socializare.
Potrivit lui, se vor identifica resurse pentru modernizarea infrastructurii medicale, pentru dotarea spitalelor cu echipamente performante care să livreze diagnosticul cu fidelitate ridicată și să permită medicilor să aplice cele mai moderne soluții de tratament, cu prioritate soluții minim invazive.
„Voi propune viitorului Parlament și Guvern, întreg ecosistemului medical un pact național pentru sănătate care să asume soluții integrate. Aflați care sunt acestea din programul meu prezidențial pentru #MoldovaDeMâine la www.nastasepresedinte.md”, a mai scris Năstase.
Cristina Pendea







