„Noile evoluții geopolitice din regiune duc la ideea că reprezentanții Uniunii Europene vor face tot posibilul pentru ca Maia Sandu să câștige alegerile prezidențiale de la Chișinău”. Declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș, într-o postare pe blogul său, informează TRIBUNA.
El scrie că, „Marea Britanie și Ucraina au semnat pe data de 8 octombrie, la Londra, un Acord de parteneriat strategic, politic și de liber schimb care simbolizează ieșirea statului ucrainean de sub umbrela Uniunii Europene și apropierea ei de alt pol de putere – documentul oferă plusuri pentru ambele părți semnatare, în condițiile Brexit și cele referitoare la dead-end-ul Parteneriatului Estic. Cel de-al doilea eveniment politic ține de anunțata construcție a magistralei rutiere și feroviare Gdansk – Constanța, care devine primul mare proiect al Intermarium. Proiectul a fost anunțat, vineri, 9 octombrie, de către ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, cu ocazia semnării Acordului interguvernamental dintre România și Statele Unite”.
„Cele două evenimente arată că, în regiune, Uniunea Europeană este prinsă pe picior greșit. Ceea ce duce la ideea că jocurile electorale moldovenești urcă, brusc, sus de tot pe agenda oficialilor UE”, a menționat jurnalistul, adăugând: „Nu că ele ar fi lipsit de pe agenda Partidului Popular European. De aici vine și afirmația făcută de consultantul politic român, Cristian Hrițuc, referitoare la lobby-ul reprezentanților partenerilor de dezvoltare în favoarea Maiei Sandu, favorita Partidului Popular European”.
Potrivit spuselor sale, „alegerile prezidențiale din Moldova au fost/sunt influențate de actorii străini. Nu că Republica Moldova ar fi buricul pământului. Mai degrabă este vorba de greutatea pe care o are în plan regional, unde poate fi folosită ca monedă de schimb”.
„Între timp, pe 8 octombrie, Curtea Constituțională a decis că ONG-urile moldovenești pot presta servicii comerciale către partidele politice. Ceea ce deschide o adevărată Cutie a Pandorei în condițiile în care mai mai multe organizații de acest tip sunt afiliate unor structuri ale Partidului Popular European. Surse din cadrul Serviciului de Informații și Securitate au confirmat veridicitatea informației apărute pe canalele de Telegram referitoare la coordonarea campaniei electorale a Maiei Sandu de către reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați în Republica Moldova”, a subliniat Nichituș.
Jurnalistul mai afirmă că „eșecul Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar fi un avantaj în favoarea euroscepticilor. Dar și o confirmare că politica externă multivectorială adoptată de statul moldovean în ultima perioadă este corectă”. „De aici și apariția în spațiul public moldovenesc a scenariilor referitoare la posibila destabilizarea postelectorală” – a conchis liderul de opinie.
Cristina Gurez







