[ X ]
Exclusiv14 August 2020 09:00

(ACUM UN AN) Aviz pozitiv al Guvernului

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 14 august 2019. 

Întrevederea Preşedintelui cu Mike Quigley 

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Mike Quigley, membru al Camerei Reprezentanților Congresului SUA, care se afla într-o vizită în Republica Moldova.

Solicitarea Maiei Sandu  

În debutul ședinței de Guvern, Premierul Maia Sandu a solicitat Cancelariei de Stat să pregătească o Hotărâre de Guvern, prin care ziua de 23 august să fie declarată Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare.

Propunerea Speakerului

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a propus inițierea unei Platforme consultative a reprezentanților societății civile pe lângă Parlamentul Republicii Moldova, pentru a asigura transparența procesului legislativ, precum și o conlucrare eficientă cu cetățenii.

Un nou secretar de stat   

Cabinetul de miniștri a numit-o pe Diana Crudu în funcţia de secretar de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Şedinţa CSS

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a prezidat ședința Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia s-a discutat despre eliminarea măsurilor întreprinse în cadrul urmăririi penale privind tentativa de uzurpare a puterii de stat în RM; despre proiectul „Chișinău Arena”; despre acțiunile organelor abilitate privind devalizarea sistemului bancar din RM.

Irina Vlah a depus jurământul

La Președinție, în prezența Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, și a Prim-ministrului Maia Sandu, Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a depus jurământul în calitate de membru al Guvernului.

Discuţia Zinaidei Greceanîi cu Milana Rikanovic 

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Milana Rikanovic, reprezentanta UN Women în Republica Moldova.

Convorbirea telefonică a Preşedintelui cu omologul său german

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o convorbire telefonică cu Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul căreia au făcut un schimb de opinii privind situația politică din Republica Moldova, asupra noului concept al politicii externe a RM, precum și referitor la perspectivele reglementării politice finale a conflictului transnistrean.

Lucy Rebecca Joyce, la Preşedinţie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de rămas bun cu Lucy Rebecca Joyce, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în legătură cu încheierea mandatului în RM.

Întrevederea Zinaidei Greceanîi cu Mike Quigley

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu Mike Quigley, membru al Congresului SUA, aflat în vizită în RM.

Aviz pozitiv al Guvernului

Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege pentru modificarea Regulamentului Parlamentului, ce prevede introducerea unor mecanisme de cooperare cu societatea civilă – organizarea de consultări permanente, întruniri ad-hoc, audieri publice, conferințe anuale și inițiative civice.

Almanah Politic – 2019

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...