[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important11 August 2020 07:00

(INTERVIU) Alexandru Slusari: Chiar și din zona opoziției este posibil de realizat lucruri importante pentru cetățeni

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, șeful fracțiunii „ACUM Platforma Demnitate și Adevăr”, Alexandru Slusari a făcut totalurile sesiunii de primăvară, a spus dacă sunt mulțumiți cetățenii de activitatea fracțiunii, ce așteptări au de la noua sesiune, dar și la ce proiecte lucrează acum.

T.: Dle Slusari, recent s-a încheiat sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului. Cum a fost această sesiune pentru fracțiunea parlamentară a Platformei DA?

A.S.: Această sesiune a fost marcată în general de pandemia COVID-19 și de reglări de conturi între grupările Dodon, Plahotniuc și Șor, iar majoritatea parlamentară (tot mai șubredă pe parcursul sesiunii) a sabotat foarte des activitatea Legislativului și, drept rezultat, am desfășurat cel mai mic număr de ședințe plenare pentru o sesiune de primăvară-vară. În general, PSRM și PD, prin asemenea acțiuni, au diminuat rolul Legislativului în Republica noastră parlamentară, ceea ce este foarte grav. Dar, în pofida acestei nesocotiri regretabile a parlamentarismului, fracțiunea noastră a fost cea mai vocală și, având doar 11 deputați, a înaintat cel mai mare număr de inițiative legislative. Mă mândresc cu echipa noastră din Parlament și sunt onorat să conduc fracțiunea Platforma DA.

T.: Platforma DA a făcut deja totalurile activității sale. Care sunt concluziile?

A.S.: Am înaintat 58 de inițiative legislative doar pe parcursul acestei sesiuni. Acestea au fost preponderent sociale: în susținerea producătorilor autohtoni, fermierilor, businessului mic și mijlociu, a autonomiei locale. Toate au fost elaborate în conformitate strictă cu dezideratele programului Platformei DA. Fiecare deputat la noi în fracțiune este responsabil pentru un domeniu de interes național și aplicăm în activitatea noastră principiul divizării muncii.

În special, aș menționa aportul lui Igor Munteanu, care a adus un suflu nou și proaspăt în cadrul Comisiei de Control al Finanțelor Publice, constituită la solicitarea Uniunii Europene, care are drept atribuție examinarea rapoartelor de audit al instituțiilor publice ale Curții de Conturi.

Iar cel mai tânăr deputat din Parlament, Dinu Plîngău, a făcut cele mai multe adresări (foarte profesioniste!) la Curtea Constituțională și de fiecare dată a avut câștig de cauză. Concluzia generală este că suntem foarte eficienți și atunci când vom dispune de o fracțiune a Platformei DA cu un număr suficient de mare de deputați, astfel încât să putem constitui o majoritate confortabilă, vom reuși cu certitudine să redresăm situația în țară.

T.: Care inițiative dintre cele înaintate de fracțiune le considerați cele mai importante? De ce?

A.S.: Sunt foarte multe. Aleatoriu acestea ar fi: inițiativa privind indexarea pensiilor sub minimul de existență de două ori pe an cumulativ cu 15%; pachetul de măsuri cu privire la protecția și susținerea populației și a businessului pe timp de pandemie; inițiativa privind majorarea salarizării și protecției sociale pentru angajații din sistemul medical; proiectul privind susținerea financiară a salariaților forțați să stea acasă în urma stopării sau minimalizării activității întreprinderilor impuse de restricțiile pandemice. Aș mai menționa și solicitarea de achitare a indemnizațiilor de șomaj pentru deținătorii de patente în perioada închiderii piețelor; inițiativa de a declara vacanța fiscală și a modifica mecanismul de declarare a situației de forță majoră pentru antreprenorii afectați de pandemie și calamitățile naturale. Un proiect de lege foarte important pentru producătorii autohtoni a fost cel care prevede ca pe rafturile din supermarketuri minim 50 % să fie produse agroalimentare autohtone și să fie plafonate bonusurile acestor magazine din contul furnizorilor producției. Deputații Platformei DA au propus și facilități pentru produsele agroalimentare și businessul mic și mijlociu în cadrul achizițiilor de stat. O inițiativă mult așteptată de fermieri a fost cea privind majorarea, începând cu 2021, a Fondului de subvenționare a sectorului agrar cu circa 600 mln. lei. Colegii mei de fracțiune Chiril Moțpan și Stela Macari au elaborat un pachet de măsuri de sprijin al veteranilor războiului pentru Independență, iar eu și colega mea, Inga Grigoriu, nu demult am propus câteva proiecte de lege, ce permit menținerea mai multor bani din taxe și impozite în bugetele locale. Totodată, deputata Arina Spătaru a perseverat foarte mult în adoptarea de către Parlament a inițiativei sale privind statutul municipiului Bălți. Aș putea enunța mult mai multe inițiative și, fără falsă modestie, pot afirma că nu există altă fracțiune în Parlament, care ar fi avut o abordare la fel de complexă și sistemică în inițiativele legislative pe dimensiunea tuturor domeniilor vieții social-economice a Republicii Moldova.

T.: Care sunt, în opinia dvs., principalele reușite ale fracțiunii în această sesiune? Dar nereușite? 

A.S.: Chiar și din zona opoziției este posibil de realizat lucruri importante pentru cetățeni. E mult mai dificil, desigur, dar se poate. De exemplu, a fost votat proiectul lui Liviu Vovc privind acordarea pensiei de urmași moștenitorilor medicilor decedați în urma luptei cu pandemia. Igor Munteanu, împreună cu ceilalți colegi din fracțiunea Platformei DA, a reușit să-i convingă pe deputați să voteze crearea unei subzone economice libere în raionul Dubăsari, ceea ce va contribui la creșterea nivelului activităților economice și crearea unui număr mare de locuri de muncă în această zonă strategică pentru Republica Moldova. Datorită unui amendament al Stelei Macari toți veteranii vor primi polițe medicale gratuite. Iar presiunea întregii fracțiuni asupra guvernării a condus la rectificări bugetare în sprijinul agricultorilor afectați de calamitățile naturale. Cu mare întârziere, dar au fost alocați 200 mln. lei pentru ei. Este o măsură fragmentară și insuficientă, însă este doar un prim pas. Sper că, în scurt timp Legislativul va accepta un set de măsuri în sprijinul fermierilor care se confruntă cu cea mai severă secetă din anul 1947. Am și inițiat procedura de convocare a ședinței extraordinare a Legislativului în acest sens. Evident, drept nereușită poate fi calificat faptul că nu ne-au ajuns 4 voturi pentru a demite acest Guvern al lui Dodon, care a lăsat țara de izbeliște și este preocupat strict cu realegerea actualului Președinte. Dar acest lucru este, mai degrabă, nu o nereușită, ci o întârziere a ceea ce va trebui să se întâmple mai devreme sau mai târziu.

T.: Cum credeți, cetățenii sunt mulțumiți de activitatea Platformei DA în Parlament?

A.S.: Nu am bani să fac un sondaj pe acest subiect. Sincer! Noi nu dispunem de mass-media (și nici nu ne dorim așa ceva), dar e evident că deseori suntem blocați de propaganda mediatică, care, din păcate, rămâne foarte puternică în Moldova. Este aici și vina fostei guvernări, întrucât în 5 luni nu am realizat nimic din Declarația de capturare a statului, în special nu a fost scos de sub influența politicului Consiliul Audiovizual. Dar eu sper că, cetățenii noștri se informează din mai multe surse și văd obiectiv situația. Ei au posibilitatea să urmărească live ședințele Parlamentului și conferințele noastre de presă din Legislativ, precum și informațiile de pe site-ul oficial și pagina noastră pe Facebook. Cel puțin în cadrul multiplelor întâlniri cu oamenii în localitățile, raioanele Moldovei, în pofida unui nihilism politic persistent în societate, am dedus că ei apreciază pozitiv munca noastră. Mulți înțeleg că din opoziție este greu de făcut mai mult și regretă că puterea a fost cedată prea ușor în noiembrie 2019.

T.: Pe o scară de la 1-10 ce notă le-ați da deputaților pentru munca depusă?

A.S.: Dacă vă referiți la Legislativ în general, nu mai mult de 6, reieșind din faptul că majoritatea parlamentară deseori a zădărnicit activitatea Legislativului și a permis subordonarea acestuia Președintelui. Au fost câteva săptămâni consecutive când Parlamentul nu s-a convocat. Multe inițiative importante au rămas neexaminate, iar majoritatea parlamentară a decis că Legislativul trebuie să plece în vacanță mult mai devreme decât termenul limită legal. Regret acest lucru, mai ales pentru că noi, deputații, suntem plătiți de oamenii care se descurcă greu în situația asta de criză și ținând cont de faptul că suntem cea mai săracă țară din Europa, ar trebui să muncim cu mult mai productiv.

T.: Cum calificați prestația opoziției, în general, în actualul Parlament?

A.S.: Obiectiv vorbind, opoziție autentică sunt deputații din fostul Bloc ACUM. Ceilalți deputați au ajuns în opoziție datorită unor reglări de conturi inter-oligarhice. Din păcate, cam așa stau lucrurile în condițiile actualei structuri a legislativului, ales în condițiile sistemului mixt Plahotniuc-Dodon. Nu este ușor pentru Platforma DA să activeze cu 11 deputați în cadrul acestui Parlament extrem de compromis. Dar nu avem încotro, cel puțin, până la alegerile anticipate. E nevoie de cooperare cu alți deputați, dacă dorim să promovăm ceva bun pentru cetățeni. Asta nu înseamnă, însă, că vom negocia vreodată dezideratele noastre.

T.: La ce proiecte de legi lucrați acum? Care vor fi prioritățile fracțiunii pe care o conduceți în noua sesiune parlamentară?

A.S.: Acum suntem concentrați pe problema depășirii efectelor nefaste ale secetei în agricultură, o secetă fără precedent în istoria Moldovei independente și comparabilă doar cu un fenomen similar din 1947. Am mai spus că până la sesiunea ordinară vom încerca să convocăm parlamentul pentru ședința extraordinară, dedicată situației dificile din sectorul agrar. Fermierii au nevoie de suport financiar urgent, mult mai substanțial, de decretarea stării de urgență pentru a-și reeșalona datoriile private și de o vacanță fiscală în raport cu obligațiile fiscale față de stat. Platforma DA a elaborat câteva inițiative legislative pe acest subiect și vom insista să-l audiem pe Prim-ministrul RM. Momentan, guvernarea, practic, a lăsat fermierii să se descurce din cont propriu în fața hazardurilor naturale. Fără un suport consistent ramura agricolă în foarte scurt timp va intră în insolvență, iar consecințele nefaste ale acesteia vor fi  pierderea a zeci mii de locuri de muncă, amplificarea exodului și creșterea bruscă a importului produselor agroalimentare.

T.: Având în vedere că în această toamnă avem programate și alegeri prezidențiale, pe cât de pregătită este Platforma DA de aceste alegeri? În opinia dvs.,  alegerile prezidențiale vor afecta activitatea din toamnă a Parlamentului?

A.S.: Orice partid serios trebuie să fie pregătit oricând pentru orice gen de scrutin. Mai ales pentru cel prezidențial. După ce a fost respinsă ideea noastră de a înainta un candidat comun apartinic, noi ne-am determinat cu candidatul nostru. Mai mult decât atât, dacă ați observat, fracțiunea parlamentară a Platformei DA deja timp de un an înaintează inițiative legislative ce decurg din programul prezidențial al lui Andrei Năstase. În campania prezidențială, candidatul nostru, spre deosebire de mulți alți candidați, va vorbi nu despre ceea ce intenționează să facă, ci despre mai multe lucruri, care deja au fost propuse sau chiar realizate de echipa Platformei DA.

În ceea ce privește afectarea activității Parlamentului de campania prezidențială, pot să spun că acest risc există. În cazul în care se va menține actuala majoritate parlamentară care, amintesc, este la limită, ne putem aștepta la mai puține ședințe ale legislativului până la noiembrie. Asta se poate întâmpla oricând pentru că, de exemplu, lipsa unui deputat de la PSRM, implicat în campania lui Dodon, ar putea determina amânarea ședinței de frica opoziției și, astfel, va periclita activitatea Parlamentului și va întârzia răspunsul la nevoile oamenilor. Pentru Igor Dodon năzuințele cetățenilor demult au devenit secundare. Dânsul râvnește cu orice preț la al doilea mandat prezidențial și va acționa ca atare.

T.: Ce așteptări aveți de la noua sesiune parlamentară?

A.S.: Sper că, totuși, se vor găsi voturi pentru a demite Guvernul electoral Dodon și va fi învestit un Executiv anticriză, antioligarhic și pro-european. În rest, fracțiunea noastră va face tot ce este posibil pentru ca Legislativul să fie funcțional în perioada următoare și să adoptăm mai multe proiecte importante restanțe în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri, în special mă refer la inițiativele Platformei DA.

T.: Vă mulțumim.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...