[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important11 August 2020 06:30

Admiteți că efortul de a elabora un text de Constituție ar putea fi în van? Președintele comisiei privind reforma constituțională a spus-o pe șleau!

Fostul Președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, președintele comisiei privind reforma constituțională, afirmă că noua reformă nu are nimic comun cu electorala, cu alegerile Președintelui Republicii Moldova, informează TRIBUNA.

„În primul rând, președintele comisiei nu-i președintele Dodon; în al doilea rând, comisia are la dispoziție 12 luni de lucru; în al treilea rând, va fi ales Dodon sau nu va fi, asta-i cu totul altă vorbă. Asta electoratul hotărăște, dar poate să vină altă persoană X, care, mă rog, noi nici nu ne gândim cine poate să fie acolo. Și ce are una cu alta?”, a spus Pulbere, într-un interviu pentru europalibera.org, fiind întrebat dacă, crede că e o idee bună cu trei luni înainte de alegeri să se lanseze o inițiativă, un efort de acesta atât de dificil.

Dumitru Pulbere a mai dezvăluit că, Comisia deocamdată nu cheamă pe nimeni la discuții teoretice. „Noi, comisia, vom lucra înăuntru, când aproape va fi gata, dar asta undeva presupunem peste vreo 6-7 luni, mai târziu sau mai devreme, nu contează, când aproape se va schița ceva nou, noi atunci o să publicăm, o să chemăm specialiști, vom organiza o conferință internațională. Noi avem de gând să aducem la cunoștință structurilor europene care sunt acreditate în Republica Moldova poziția comisiei, vrem să conlucrăm cu structurile europene”, a punctat el.

În context, fiind întrebat dacă admite că tot acest efort ar putea rămâne în van, adică să elaboreze un text de Constituție, situația politică să se schimbe și nimeni să nu mai fie interesat de acest text de Constituție și nici măcar să nu fie pus în discuție, Dumitru Pulbere a răspuns: „Bineînțeles că eu admit așa ceva, dar eu vreau să vă spun și altceva: asta va rămâne pe sovestea (conștiința) aceluia care va desființa această comisie constituțională și care va nega acel proiect pe care îl va pregăti această comisie”.

Andriana Cheptine

Alte știri la rubrica

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...