[ X ]
[ X ]
[ X ]
Exclusiv7 August 2020 07:00

Deputatul care citește filosofie: Lectura reprezintă unul dintre pilonii formării noastre ca personalități

Portalul TRIBUNA continuă proiectul „Lecturi pe timp de pandemie”. De această dată vă propunem să cunoașteți preferințele în materie de carte ale deputatului Adrian Lebedinschi, Președinte al Comisiei „Cultură, educație, cercetare, tineret, sport si mass-media”.

Astfel, Adrian Lebedinschi a spus că, lectura reprezintă unul dintre pilonii formării noastre ca personalități. „În cărți ne regăsim, ne transpunem în eul liric; din cărți învățăm și ne inspirăm. Cărțile sunt hrană pentru minte, pentru suflet și joacă un rol primordial pentru mine personal. De aceea, tind să ofer cititului cât mai mult timp chiar dacă, să fiu sincer, nu prea dispun de el”, a precizat deputatul.

Referindu-se la ce, cât a reușit să citească încă de la instalarea stării de urgență și până acum, Adrian Lebedinschi a menționat că, pentru el, instalarea stării de urgență nu a amânat cumva obligațiunile de serviciu, ba chiar a implicat o acomodare necesară la situație si lucru intens on-line, fapt pentru care nu a citit atât de multă belestristică, ci Proiecte de Hotărâri, Proiecte de Legi, Acorduri, Coduri etc.

Fiind întrebat ce citește/din ce domeniu, de obicei, dar și ce nu îi place să citească, Adrian Lebedinschi a spus că, de obicei, citește filosofie. „Nu citesc drame. Genul dramatic nu mă captivează”, a adăugat el.

Totodată, deputatul a dezvăluit că, citește și cărți cumpărate, și împrumutate. „O carte nu se devalorizează în vreun fel sau altul. Da! Acasă avem o bibliotecă, pentru că toți în família noastră iubesc să citească, dar nu am stat să le număr”, a mai spus deputatul.

Referindu-se la cartea care l-a marcat/impresionat cel mai mult dintre toate cele pe care le-a citit de-a lungul anilor, Adrian Lebedinschi a menționat: „G. V. F. Hegel – Prelegeri de istorie a filozofiei. M-a surprins felul în care Hegel vede legătura dintre valoarea filozofiei si dezvoltarea istorică a gândirii filozofice”.

Cât despre cartea preferată, deputatul a spus că ar fi mult prea trist, într-o lume a cărților atât de diversă, să aibă doar una “preferată”.

În context, fiind întrebat dacă ar fi să scrie o carte, despre ce ar fi, Adrian Lebedinschi a afirmat: „Amintiri din copilărie!” (zâmbește).

Cartea pe care o are acum pe noptieră/în geantă e „Inteligența emoțională” de Daniel Goleman.

Fiind întrebat – carte electronică sau clasică, deputatul a spus: „La acest subiect, sunt old school – clasică”.

În final, fiind rugat să recomande 3 cărți de citit acum, pe timp de pandemie… și nu doar, Adrian Lebedinschi a spus: „I. I. Turgheniev – “Părinți si copii”; II. N. Machiavelli – “Principele” și III. D. Carnegie – “Secretele succesului”.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...