„Am spus-o şi mai repet: societatea dintre Prut şi Nistru trece prin două crize serioase – morală şi identitară, care duc la dezbinare. Dacă nu rezolvăm aceste probleme majore, nu vom reuşi absolut nimic şi vom continua să fim cel mai sărac stat la porţile UE, care generează, inclusiv, riscuri de securitate”. Declarația a fost făcută de jurnalistul Vasile Munteanu, informează TRIBUNA.
El afirmă că, ”atâta timp cât nu vom decide pentru noi cine suntem, de unde ne tragem şi încotro trebuie să mergem, orice încercare de a ieşi din întunericul adus de sovietici în 1940 şi menţinut cu măiestrie de urmaşii lor fideli, cocoţaţi la butoanele puterii, vom fi încă pentru mult timp prizonierii „fratelui de la răsărit””.
„În unire se află puterea şi demnitatea unui popor, a unei societăţi. Dezbinarea, însă, este distructivă şi umilitoare pentru o societate, deoarece o slăbeşte şi contribuie la degradarea ei. Doar uniţi „în cuget şi-n simţiri” putem depăşi dificultăţile şi convulsiile în care se zbate această palmă de pământ românească. Unirea întăreşte şi înalţă un popor, o societate. Oare nu mai suntem în stare să luăm exemplu de la artizanii Marii Uniri pe care-i admirăm de fiecare dată pentru unitatea lor de acţiune, caracterul, viziunea şi demnitatea lor, pentru realizările care au urmat, inclusiv, după Unirea de la 1918? Darul sfânt al unităţii şi demnităţii trebuiesc reînviate, resuscitate, deoarece adevărata libertate nu se află nici în dezbinare, nici în indiferenţa egoistă tot mai mare, ci ea se află în starea de coeziune, comuniune şi cooperare a societăţii pentru obţinerea cauzei comune”, a subliniat el, pe o rețea de socializare.
Potrivit spuselor sale, la 1 decembrie 1918 poporul român a ieşit din faza unei îndelungate suferinţe, 1 decembrie fiind ziua când a vorbit răspicat conştiinţa de neam. „Astăzi, unde s-a pierdut conştiinţa noastră şi când va mai vorbi ea clar şi răspicat? Cât mai răbdăm această nouă perioadă de suferință?” – se întreabă jurnalistul.
Cristina Gurez







