[ X ]
Breaking news9 Iulie 2020 09:30

Guvernul a aprobat inițierea negocierilor pentru împrumutul de 100 mln. euro de la Uniunea Europeană

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 08 iulie 2020, inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind Asistența Macrofinanciară pentru Republica Moldova în valoare de până la 100 milioane Euro, transmite TRIBUNA.

Potrivit Vicepremierului Serghei Pușcuța, negocierea și semnarea Acordului dat corespunde intereselor Republicii Moldova și nu poate fi amânată: „Obiectivul acestei Asistențe Macro-financiare este de a diminua constrângerile de finanțare externă ale țării, de a atenua balanța de plăți și necesitățile bugetului, de a sprijini Republica Moldova în situația financiară actuală”.

Conform documentului, împrumutul urmează să fie acordat în două tranșe egale. Debursarea primei tranșe este condiționată de semnarea Memorandumului de Înțelegere, în timp ce a doua tranșă va depinde de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului. Pentru debursarea tranșei 2 sunt propuse spre realizare 6 acțiuni.

Durata acordării împrumutului este de maxim 12 luni, iar maturitatea acestuia este de maxim 15 ani. Rambursarea împrumutului va avea loc într-o singură plată. Rata dobânzii aplicată pentru fiecare tranșă va depinde de costul la care se va împrumuta Comisia Europeană pe piața financiară internațională.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...