[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important8 Iulie 2020 06:00

Propunere: Dacă pe toate le decide Curtea Constituțională, atunci să lichidăm totul - Parlament, Guvern, CEC, Procuratură

Consilierul Premierului, Vitalie Dragancea spune că nu poate comenta în detalii decizia Curții Constituționale – nu cunoaște domeniul, însă are o poziție, informează TRIBUNA.

„Dar nefiind jurist înțeleg că fiecare autoritate de stat are competențe limitate, asta înseamnă separarea puterilor în stat. Nu cred că undeva în Constituție e reglementată data alegerilor. Avem Parlament, avem Comisie Electorală Centrală – primul elaborează și aprobă legi naționale, ceilalți le aplică. Dacă pe toate le decide Curtea Constituțională atunci să lichidăm Parlamentul, Guvernul, CEC-ul, Procuratură – lichidăm totul și toată administrarea statului să o facă judecătorii CC. Republică prezidențială am fost, parlamentară am fost. Acum vom fi Republica Curții Constituționale”, a scris Dragancea, pe o rețea de socializare.

Totodată, el întreabă: „Odată ce judecătorilor CC le reușește totul – poate găsesc o soluție cum să sancționeze judecătorii corupți?”.

„RM pierde cu duiumul cazuri la curțile europene și Guvernul trebuie să achite milioane și milioane de euro celor nedreptățiți. Plătim milioane de euro în timpul când încă avem grădinițe și școli neconectate la apeduct și canalizare, cu veceurile afară. Nu vrea CC să ia o decizie care să impună judecătorii ce au luat decizii ilegale să plătească sumele? Să li se ia casele și mașinile – nu doar pe ale lor, dar și ale rudelor de gradul I și II. Nu am văzut încă un judecător să condamne alt judecător. Dar am văzut judecători care declară că au cumpărat mașini de sute de mii de euro la prețul de zece mii de lei. Și casele lor sunt mari dar ei le cumpără de obicei de 3-4 ori mai ieftin decât pe piață. Iacașa noroc au unii – mai întâi să ajungă judecători, apoi să le vină totul ieftin. Am văzut cum unii judecători îndreptățesc alți judecători, după care Guvernul trebuie să le achite milioane de lei. Recent un judecător a câștigat cu ajutorul altui judecător 4 milioane de lei. De la stat. 4 milioane de lei e bugetul anual al unei grădinițe medii”, a mai scris Dragancea.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...