[ X ]
Breaking news18 Mai 2020 10:30

Șeful statului solicită Guvernului, ca în regim de urgență, să înăsprească măsurile de control al respectării regulilor de circulație rutieră

Șeful statului, Igor Dodon solicită Guvernului, ca în regim de urgență, să înăsprească măsurile de control al respectării regulilor de circulație rutieră și, în special, a regimului de viteză. Declarația a fost făcută în legătură cu accidentul din noaptea de 16 spre 17 mai, din centrul Chișinăului, în urma căruia au decedat două persoane, iar câteva au fost rănite, informează TRIBUNA.

„Totodată, îndemn Ministerul Afacerilor Interne să stabilească în regim de urgență toate circumstanțele tragediei, să identifice și să atragă la răspundere persoanele vinovate de producerea accidentului”, a mai adăugat Dodon, pe o rețea socială.

Totodată, el a mai spus: „Nu putem să ignorăm și să închidem ochii la faptul că străzile orașului se transformă în trasee de curse, iar așa-zișii „vitezomani” terorizează oamenii, în special pe timp de noapte”, a comunicat Dodon.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...