[ X ]
Breaking news13 Aprilie 2020 09:45

Președintele: În caz că se va menține tendința, atunci către sfârșit de aprilie autoritățile vor lua decizia de scoaterea unor restricții pentru activitățile economice

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, în urma unei ședințe cu Președintele Parlamentului și Prim-ministrul, a venit cu unele declarații de presă, informează TRIBUNA

„Constatăm că, pe parcursul ultimelor 8 zile suntem la o dinamică relativ optimistă în ceea ce ține de cazurile de COVID-19 în Republica Moldova. La sfârșitul lunii martie, într-o ședință cu conducerea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), am examinat recomandarea: 3 scenarii pentru Moldova. Discutam despre scenariul Italiei, care era cel mai pesimist pentru Republica Moldova și care presupunea că numărul mediu de infectați va crește zilnic cu 27%, scenariul II era 17% pe media zilnică de creștere a numărului de cazuri și scenariul cel mai optimist – 11% numărul de cazuri zilnic va crește. La moment, suntem la media de 9,4%, mai puțin de scenariul optimist”, a spus Dodon.

„În caz că se va menține pe parcursul următoarelor 7-8 zile această dinamică, atunci către sfârșitul lunii aprilie autoritățile vor lua decizia de scoaterea unor restricții pentru activitățile economice”, a adăugat Dodon.

Pe de altă parte, el a spus spus că, cel mai probabil, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), astăzi, va lua decizia de a introduce în carantină orașul Glodeni.

Prin urmare, Dodon s-a referit la cel de-al doilea subiect: „Am văzut mai multe discuții publice referitor la inițiativa pe care am anunțat-o că toți cei care activează în instituțiile de stat și au fost depistați pozitiv cu COVID vor primi suport de la stat 16 mii lei. Am văzut interpretări diferite că s-au infectat la lucru/s-au infectat acasă. Trebuie stopate aceste insinuări și consider că trebuie să primească absolut toți”.

Un alt subiect la care s-a referit Dodon a fost cu privire la agenții economici. „Am luat decizia ca să dăm un suport suplimentar pentru agenții economici – să acoperim dobânzile bancare pentru agenții economici care iau credite în valoarea fondului de remunerare a muncii pentru 3 luni. Dobânzile vor fi acoperite de către bugetul de stat, pentru perioada următoare până la sfârșitul acestui an”, a spus el.

Mihaela Conovali

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Fondul locativ din Republica Moldova: statistică versus necesităţi Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...