[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important26 Martie 2020 12:00

Președintele Dodon pune punctele pe „i” vizavi de termenul stării de urgență, dar și dacă se prefigurează scurtarea acestuia!  

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a pus punctele pe „i” vizavi de instituirea în țara noastră a stării de urgență pe un termen maxim de 60 zile – până pe 15 mai curent, dar și, văzând cum evoluează starea de lucruri, dacă ar putea fi redus acest termen.  

După cum informează TRIBUNA, Igor Dodon a menționat că el crede că a fost luată decizia corectă referitor la 60 zile, este termenul maxim care permite legislația.

„De ce? Pentru că noi nu știm cum vor evolua lucrurile, noi nu știm dacă va fi posibil de convocat Parlamentul. De exemplu, dacă luam decizia atunci și propuneam Parlamentului termenul de 10 zile sau 15, cum au făcut alte țări, trebuia din nou să convocăm Legislativul. De unde știm care va fi funcționalitatea Parlamentului peste o săptămână, două, trei… De aceea, noi am aprobat pe termen maxim. În unele țări situația de urgență este declarată fără Parlament, prin decret prezidențial. Dacă ar fost posibil prin decret, sigur o făceam în câteva etape, dar așa este vorba de ședința Parlamentului”, a precizat Igor Dodon, în cadrul „Ediției speciale” la Moldova 1.

Totodată, șeful statului a declarat că e evident că ei își doresc ca starea de urgență să se finalizeze mai repede.

„Haideți să fim realiști – ar fi ideal să nu fie necesară prelungirea. Eu sunt foarte realist și pragmatic în acest sens. Eu am spus că noi suntem în creștere la numărul de cazuri confirmate în RM. Noi vedem situația în marea majoritate a țărilor europene, practic doar China a ieșit deja, și și-a scos starea de urgență, după aproape 3 luni. Dar, haideți să facem o comparație, trei luni stare de urgență în China, cu măsurile lor foarte dure și disciplina foarte dură, în Europa nu este așa o disciplină. Eu nu vreau să aduc careva învinuiri, dar asta este realitatea. Înseamnă că în Europa acest lucru ar putea să dureze mai mult. În situația în care avem focare în țările unde se află foarte mulți moldoveni, care doresc să ajungă acasă, evident că noi starea de urgență trebuie să o menținem atât timp cât vom fi siguri că nu vom trece la o altă etapă de pandemie majoră în RM”, a mai explicat șeful statului.

Totodată, Igor Dodon și-a exprimat speranța că RM va merge pe o perioadă mai scurtă. „Vom începe la prima etapă relaxarea unor restricții impuse activității economice. Nouă ne trebuie ca economia să lucreze, anume agenții economici plătesc impozite, mențin stabilitatea bugetară financiară în stat. De aceea, sper că la o anumită etapă o să relaxăm tot ce ține de activitățile economice. Cred că, la ultima etapă, dacă o să vedem că nu sunt riscuri majore, o să revenim la ceea ce ține de interdicțiile impuse sistemului de învățământ. Ultima ce va fi scoasă din restricții va fi sistemul învățământului, nu putem risca cu sănătatea copiilor”, a conchis Dodon.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Cine credeți că va câștiga alegerile prezidențiale?

    View Results

    Loading ... Loading ...