[ X ]
Breaking news20 Martie 2020 12:00

Începând de astăzi, în Republica Moldova este activă o platformă online care prezintă situația de ultimă oră privind cazurile de Coronavirus

Începând de astăzi, 20 martie, în Republica Moldova este activă o platformă online care prezintă situația de ultimă oră privind cazurile de Coronavirus (COVID-19) în țară, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, platforma globală a fost adaptată pentru Republica Moldova de către o companie locală la solicitarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu susținerea UNFPA, Fondul ONU pentru Populație, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Oficiul Coordonatorului Rezident ONU în Moldova.

Platforma ArcGIS COVID-19 este una globală, fiind produsul comun al Institutului John Hopkins (SUA) și companiei Esri (SUA), fiind utilizată în prezent în zeci de țări din lume pentru a monitoriza epidemia de Coronavirus.

În R. Moldova platforma va monitoriza mai mulți indicatori, printre care: numărul cazurilor de infecție cu COVID-19 confirmate și suspecte, numărul deceselor, numărul persoanelor recuperate. Datele sunt dezagregate după vârstă, sex, proveniență geografică, timpul înregistrării cazului (ziua/luna), inclusiv cazurile confirmate în rândul femeilor însărcinate, ceea ce permite înțelegerea detaliată a situației.

Platforma cu privire la situația COVID-19 în Republica Moldova poate fi vizualizată pe site-ul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale accesând banerul COVID-19 în Republica Moldova: situaţia la zi

Platforma va activa în regim non-stop și va putea fi ajustată la necesitate cu noi opțiuni și indicatori.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...