[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news3 Martie 2020 13:45

Vladimir Voronin s-a adresat Procurorului general. Este vizat Dumitru Diacov!

Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, s-a adresat Procurorului General al RM, Alexandr Stoianoglo.

După cum informează TRIBUNA, liderul PCRM cere inițierea unui dosar penal pe numele președintelui de onoare al Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, deputat.

„În postarea sa pe reţeaua de socializare Facebook din 28 februarie 2020, ora 11.02, Domnul Dumitru Diacov, Preşedintele de Onoare al Partidului Democrat din Moldova, deputat în Parlament, a făcut de fapt o mărturisire în care a recunoscut public că deputaţii transfugi din Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova din Parlamentul de legislatura precedenta au fost mituiţi. Diacov susţine, de asemenea, că Preşedintele PCRM Domnul Vladimir Voronin, personal a primit banii pentru plecarea a cel puţin 8 deputați. Diacov îşi încheie mărturisirea cu cuvintele că toată lumea ştie cine le-a dat aceşti bani. Luând în consideraţie mărturisirea publică politicianului şi conducătorului de partid, solicităm respectuos iniţierea unui dosar penal privind coruperea deputaţilor, precum şi verificarea declaraţiilor Domnului Dumitru Diacov, numirea celor 8 deputaţi menţionaţi în postare, suma banilor plătiţi pentru plecarea a fiecărui dintre ei, de către cine şi cui s-au plătit aceşti bani, în ce monedă şi în ce condiţii. În cadrul dosarului penal solicităm confruntarea celor 8 deputaţi şi Domnilor Voronin şi Diacov”, se spune în demersul lui Vladimir Voronin.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...