[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news19 Februarie 2020 16:00

Premierul Chicu tună și fulgeră! Solicitările de urgență pentru miniștrii Pușcuța și Nagacevschi!

În debutul ședinței Cabinetului de miniștri, Premierul Ion Chicu a anunțat că, săptămâna aceasta RM a primit un cont de plată de circa 70 milioane de lei de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pe o cauză pe care țara noastră a fost condamnată încă în anul 2011.

După cum informează TRIBUNA, Ion Chicu a menționat că, condamnarea din 2011 a venit ca urmare a deciziei „unor îmbrăcați în mantii de judecători pe nume: Vera Macinskaia, Tamara Chişcă-Doneva, Ala Cobăneanu, Tatiana Vieru și Sveatoslav Moldovan”.

„Anume acești indivizi, contrar Constituției și oricăror principii, au revizuit la 20 iulie 2005 o încheiere finală a CSJ din 2004 în privința unui conflict între companii private, proprietari ai complexului comercial „Gemeni”. Acum aproape peste 15 ani de la decizia acestor judecători, Guvernul trebuie să găsească 70 mil. de lei din bugetul anual 2020 și să-i achite. Vom merge în Parlament cu rectificarea bugetului, pentru că nu putem altfel, dar să nu vă așteptați că vom tăia din ceea ce li se cuvine copiilor sau din bugetul pentru apeducte sau drumuri”, a precizat el.

În context, Premierul s-a adresat către ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, și către ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.

„Dle Pușcuța, să veniți cu rectificarea bugetului, reducând finanțarea pentru sistemul judecătoresc în anul 2020 cu 70 mil. de lei. Noi bani din altă parte pentru asemenea decizii nu vom aloca. Să inițiați conform cadrului legal existent procedura de estimare, prin metodele indirecte prevăzute de Codul fiscal, a veniturilor judecătorilor care au emis decizii pentru care RM a fost condamnată.

Dle Nagacevschi, vă rog să pregătiți urgent adresarea la PG privind inițierea urmăririi penale a persoanelor care au prejudiciat bugetul de stat, ca urmare a pierderilor la CEDO, pe toate cazurile. Totodată, până la 15 martie, va rog, să veniți cu mecanismul clar legal și lucrativ de înaintare a acțiunilor în regres împotriva judecătorilor care emit decizii pentru care RM este condamnată. Să publicați până luni, pe pagina MJ, toate cazurile pierdute de RM la CEDO, cu indicarea numelor judecătorilor și altor persoane vinovate, din cauza cărora am pierdut și sumele respective. Vă rog să verificați de ce în 2011, când a fost decizia respectivă de condamnare, MJ și agentul guvernamental nu a depus revizuire la decizia CSJ din 2005.

Solicit ANI, conform competențelor, să inițieze procedura de verificare  a integrității și a conflictelor de interes în privința judecătorilor pentru care RM a fost condamnată la CEDO”, a conchis Chicu.

Andriana Cheptine

Sondaj

  • Ce partid ar fi avantajat de eventuale alegeri parlamentare anticipate?

    View Results

    Loading ... Loading ...