[ X ]
Important8 Februarie 2020 14:00

Datoria din „furtul miliardului” ar putea să se reducă. Iată cum explică Președintele!

Șeful statului, Igor Dodon a anunțat că datoria din „furtul miliardului” se va reduce. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul ediției săptămânale „Președintele Răspunde”.

După cum informează TRIBUNA, Igor Dodon a menționat care sunt acțiunile lor și inițiativa Președintelui în acest sens.

„Evident că, în primul rând, trebuie să-i găsim pe cei care au furat miliardul, să-i punem la pușcărie, iar banii să-i întoarcem în țară. Procesul acesta a început, câteva miliarde de lei au fost întoarse deja, unele persoane au fost condamnate, unele sunt în căutare internațională. Întrebarea cea mai importantă cu care se ocupă Guvernul acum e cum să facă ca aceste aproximativ 20 miliarde de lei, care sunt puse pe spatele cetățenilor, să le excludem din buget, ca să nu plătim noi, cetățenii. Să nu-i plătim prin taxe, salarii, impozite etc. Eu am anunțat, înainte de Anul Nou, o inițiativă importantă, care urmează să fie înaintată oficial în următoarele săptămâni”, a precizat el.

În context, Igor Dodon a explicat la ce se referă, dar și de ce va fi înaintată în următoarele săptămâni.

„Noi am vrut să discutăm acest subiect și cu partenerii noștri externi, în special cu Fondul Monetar Internațional. Am găsit o formulă cum să compensăm la această etapă o parte din cheltuieli pentru recuperarea miliardului, nu din contul cetățenilor, dar din alte surse. Ce înseamnă aceasta la modul practic? În următoarele săptămâni va fi aprobată o lege prin care datoria – cea de 20 miliarde de lei, se va reduce cel puțin cu 5-6 miliarde de lei. Adică, dacă anual se achitau din conturile cetățenilor circa 600-700 milioane de lei pentru întoarcerea acestui miliard, eu cred că cel puțin, poate chiar de două ori, această sumă putem să o micșorăm printr-o lege care va fi aprobată săptămâna viitoare. Acesta este primul pas. Un pas important pentru că banii aceștia rămân în buget pentru salarii, drumuri etc. Al doilea pas e că acum căutăm o altă sursă pentru a compensa definitiv aceste cheltuieli”, a precizat Dodon.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...