Actualul Premier, Ion Chicu, de la începutul anului a mai deținut două funcții importante în stat: ministru al Finanțelor, dar și consilier al șefului statului. Și, potrivit declarației de avere, în anul 2019, din funcția de ministru a adunat venituri de 180 088 lei, iar din salariul de consilier al Președintelui – 48 312 lei, informează TRIBUNA.
Soția sa lucrează la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală și a avut un venit de 116 135 lei.
Familia Chicu deține în proprietate trei terenuri agricole: unul – din 1994, cu suprafața de 0,15 ha, unul – din 2012, cu suprafața de 0,033 ha și al treilea – din 2013, cu suprafața de 0,064 ha. De asemenea, deține o vilă din 2015 – cu suprafața de 77,9 m.p., un autoturism de model Suzuki Vitara din 2015 – dobândit în 2015, dar și cotă-parte la Adamin SRL (25%).
Ion Chicu are contractată și o datorie din 2018 – scadentă în 2022.
Andriana Cheptine







