Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, consilier municipal, susține că, întotdeauna membrii formațiunii, pe care o conduce, au fost promotorii unităţii forţelor democratice, forţelor pro-europene. Astfel, a răspuns Andrei Năstase într-un interviu pentru adevărul.ro, fiind întrebat dacă Blocul pro-european ACUM rămâne în picioare.
După cum informează TRIBUNA, Andrei Năstase a amintit că, Blocul ACUM este o construcţie cu cele două componente, Platforma DA şi PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu).
„În ce priveşte platforma DA, noi am fost promotorii unităţii forţelor democratice, forţele pro-europene. Asta am făcut în Parlamentul Republicii Moldova, când am considerat că este bine să rămânem cu un singur grup parlamentar. La fel am făcut şi în cadrul Consiliului Municipal Chişinău. Din păcate, colegii noştri din PAS au avut alte abordări. Au considerat de fiecare dată că trebuie să facem grupuri diferite. Sper că asta nu va afecta unitatea noastră din viitor, sper că vom înţelege cu toţii că garanţia succesului nostru este unitatea acestor forţe. Dacă acest lucru nu va fi înţeles de parteneri, Platforma DA este pregătită să facă faţă oricărui scrutin”, a menționat Năstase.
Totodată, fiind întrebat care este relaţia dintre el şi Maia Sandu, liderul PDA a spus că au „o relaţie corectă”. „Zic – corectă din punct de vedere personal. Bineînţeles, loc de mai bună comunicare a existat, există şi sunt sigur că va exista şi de acum încolo, pentru că mai buna comunicare ne poate garanta şi succesul”, a conchis politicianul.
Andriana Cheptine







