[ X ]
Important24 Octombrie 2019 06:30

Declarație: Aritmetica politică prezentă în CMC demonstrează că Năstase nu poate alcătui o majoritate anti-socialistă

Aritmetica politică prezentă în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) demonstrează că Năstase nu poate alcătui o majoritate anti-socialistă – el nu are de unde găsi cei șapte consilieri municipali care să voteze alături de Blocul politic ACUM. Declarația a fost făcută de jurnalistul Victor Nichituș, într-o postare pe blogul său, informează TRIBUNA.

Nichituș a amintit că „Andrei Năstase a declarat că nu va accepta o coaliţie cu socialiştii în Consiliul Municipal Chişinău, după modelul din Parlament, şi că se va alia cu oricine va propune sau va accepta proiecte bune pentru Chişinău. Năstase a refuzat propunerea socialistului Ceban, care anterior declara că în urma unei coaliții PSRM/ACUM în Consiliul Municipal va ceda Blocului politic ACUM două funcţii de pretor şi două funcţii de viceprimar”. Totodată, el a afirmat că posibilitatea teoretică de asamblare a unei majorități a Blocul politic ACUM în Consiliul Municipal ar trebui să includă reprezentanții Partidului Liberal (3), ai Partidului Unității Naționale (1), Mișcării Forța Nouă (1) și ai Partidului Democrat (2), formațiunii politice declarat pro-europene și anti-socialiste.

„Principial politic, Blocul politic ACUM nu poate face alianță cu reprezentanții Partidului Șor ( doi la număr) ori cu cei ai Partidului Democrat din Moldova (doi la număr) și nici nu poate accepta mandatul câștigat de Partidul Comuniștilor. Refuzul lui Năstase de a deschide porțile consilierilor democrați pentru formarea unei coaliții pro-europene îl pune în imposibilitate aritmetică de obține o majoritate anti-socialistă în Consiliul Municipal Chișinău. Teoretic Andrei Năstase ar controla 24 de voturi, dintre care unul este sub semnul întrebării – Octavian Țîcu a afirmat că Dorin Chirtoacă ar trebui să își rezolve problemele pe care le are cu justiția sugerând că reprezentantul PUN din Consiliul Municipal nu ar trebui să fie în coaliție cu Chirtoacă”, a notat liderul de opinie, adăugând că „inevitabil, Maia Sandu îl va convinge pe Andrei Năstase să accepte o alianță cu socialiștii în Consiliul Municipal Chișinău dar și în raioanele în care ACUM și PSRM au posibilitatea de a avea majoritatea”.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Aspecte importante în contextul impozitării coletelor de pe platformele de comerţ internaţionale În ultimele luni, s-a discutat mult despre impozitarea coletelor de pe platformele de comerţ internaţionale ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...