Jurnalistul Victor Nichituș crede că, PAS și Platforma DA nu vor semna foarte curând un acord de colaborare cu PSRM.
După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Victor Nichituș a scris că, Moldova nu e buricul pământului dar contează.
„Republica Moldova a celebrat 28 de ani de independență. Atunci, elitele politice și intelectuale basarabene și-au dorit ca teritoriul dintre Prut și Nistru să devină independent față de metropola sovietică – în prezent, politicienii zilei vorbesc despre reluarea parteneriatelor militare cu Moscova. Vizita din 24 august a ministrului apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, la Chișinău, subliniază falia geopolitică care desparte Republica Moldova de spațiul european. Oficialul rus a participat la manifestările organizate de Președinția Republicii Moldova cu ocazia celebrării ofensivei Armatei Roșii din vara anului 1944, considerată de președintele Dodon drept „eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă”. Șoigu a fost invitat în Moldova de președintele Dodon. Prim-ministrul Maia Sandu a aflat despre vizita oficialului rus din presă. Ceea ce înseamnă că această vizită nu a fost coordonată cu Ministerul de Externe de la Chișinău, ori cu primul ministru, ci direct cu instituția prezidențială. Vizita lui Șoigu a fost prezentată publicului moldovean ca fiind una „privată”, dar toate acțiunile instituției prezidențiale moldovenești i-au conferit statutul de vizită oficială. Serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării a anunțat că fiind la Chișinău, oficialul rus a spus că își dorește semnarea cât mai urgentă a unui acord de colaborare dintre Ministerul Apărării de la Chişinău şi cel de la Moscova, pentru următorii trei ani”, a scris jurnalistul.
Potrivit lui, într-un stat parlamentar, în care o funcție politică importantă o deține primul ministru, ”președintele Dodon a sfidat rolul executivului moldovenesc și a preluat atribuțiile premierului Maia Sandu”.
„Prin această acțiune președintele Dodon a arătat care sunt adevăratele raporturi de putere în sânul alianței PSRM/ACUM. Consilierul preşedintelui Statelor Unite pentru securitate naţională, John Bolton, a venit într-o scurtă vizită în Republica Moldova. Faptul că un oficial de acest rang şi domeniu vizitează Chișinăul la scurt timp după organizarea de către președintele Dodon a vizitei lui Șoigu în Moldova, este un puternic semnal de sprijin pentru Maia Sandu. Primul ministru moldovean şi alţi membri ai Guvernului vor efectua o vizită oficială în SUA în perioada 31 august – 4 septembrie. Moldova nu e buricul pământului dar răspunsul Statelor Unite la anunțul referitor la reluarea colaborării militare a Republicii Moldova cu Federația Rusă – aprofundarea Planului Individual de Acțiuni Moldova-NATO – demonstrează că teritoriul dintre Prut și Nistru contează în balanța strategică de putere. PAS nu va semna foarte curând un acord de colaborare cu PSRM-ul. Probabil nici formațiunea politică condusă de Andrei Năstase”, a conchis Nichituș.
Andriana Cheptine







