[ X ]
[ X ]
Important21 August 2019 12:33

Deputatul Lilian Carp ar putea pleca din politică: „Nu-mi văd rostul…”

Deputatul Blocului ACUM, Lilian Carp, susține că nu își vede rostul de a face politică sau parte dintr-o echipă, în cazul în care nu vor fi aplicate măsuri cu privire la Curtea Constituțională, informează TRIBUNA.

„E o situație destul de tristă, în care parcă am fi într-o scrisoare pierdută a lui Caragiale. Atunci când 6 minus 3 fac 4, și nicicum 3. Oamenii nu vor să-și asume votul. Ei trebuie să-și argumenteze votul pe care l-au făcut, este simplu. Atunci când tu nu îți poți asuma votul – apar suspiciuni despre credibilitatea deciziilor care vor fi luate la Curtea Constituțională”, a vorbit Carp.

„Eu am fost împotrivă ca noi să permitem numiri în functie a unor persoane care au fost afiliate politic, cu toate că printre ei sunt oameni bine pregătiți. Noi vedeam că societatea își pierde încrederea. Solicit, fie își depune demisia domnul Țurcan din funcția de președinte al Curții Constituționale sau cei care au fost aleși în funcție de judecători având afiliere politică – să se retragă de la Curtea Constituțională”, a mai adăugat el.

În acest fel, deputatul a comunicat despre următoarele acțiuni. „Eu nu vreau să mă asociez cu aceste acțiuni. Sunt mulți care au probleme de integritate și care trebuie excluși din sistem. Dacă aceste lucruri nu se întâmplă într-un viitor apropiat, eu nu-mi văd rostul – fie de a face politică sau parte dintr-o echipă sau alta”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Cine va deveni Primar general al mun. Chișinău?

    View Results

    Loading ... Loading ...