[ X ]
Important14 Iunie 2019 07:00

Un ex-candidat independent la fotoliul de deputat - nemulțumit de schimbarea sistemului electoral mixt. Vezi propunerile sale!

Ex-candidatul independent la fotoliul de deputat, omul de afaceri Oleg Bînzar, susține că, Blocul ACUM riscă să alieneze cel mai aprig suporter al sau: diaspora, dar și că sistemul mixt de vot nu trebuie anulat, ci îmbunătățit.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Oleg Bînzar a menționat că, unul dintre primele proiecte legislative votate de nou-formata alianță temporara ACUM-PSRM a fost anularea votului mixt și reîntoarcerea la sistemul vechi sau votul proporțional.

„Acest proiect legislativ a fost votat doar în prima lectura și cel mai probabil vor fi amendamente care vor altera proiectul final de lege, însă la moment un lucru este clar: scopul principal a acestei legi este eliminarea sistemului mixt și revenirea la sistemul precedent. Din start de când s-a propus ideea sistemului mixt partidele pro-europene au fost categoric împotriva acestui sistem și în opinia mea au pierdut prea mult timp prețios luptându-se împotriva mixtului în loc să se mobilizeze și să se pregătească pentru alegeri anume în baza sistemului mixt. Până la urma ambii lideri (Maia Sandu și Andrei Năstase) au ajuns în Parlament anume pe circumscripții și nu pe listele sistemului proporțional. Nu doresc să critic blocul ACUM sau alianța prin care ei ajuns să formeze noul guvern (cu adevărat a fost decizie delicata și dificila) problema este mai profunda și anume: cum rămâne cu diaspora?”, a scris el.

Oleg Bînzar a menționat că, de obicei, în ajunul alegerilor se face mare zarva de către politicienii pro-europeni despre diaspora și rolul lor critic, practic, salvator pentru alegerea forțelor pro-europene în legislativ.

„Însă acțiunile blocului ACUM trimit un semnal confuz cu privire la diaspora: într-un fel apreciem, iubim și invitam diaspora înapoi în țară să contribuie la schimbarea țării (vedeți lista noilor miniștri) din alt punct de vedere nu se dorește o implicare prea activa a diasporei în viața politică. De unde așa concluzie? 1 – Din 3 circumscripții rezervate pentru diaspora, pe 2 din ele blocul ACUM a avut candidați politici din Chișinău și nu din diaspora. 2 – Proiectul de lege votat în prima lectura nu prevede detalii cu privire la reprezentarea diasporei în legislativ. 3- Nu s-a anulat interdicția de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale de către diasporă. Interdicția aceasta este bariera numărul unu pentru crearea a unui partid a diasporei. 4- Proponenții sistemului proporțional vor sublinia ca legea nou votată extinde dreptul de vot în diaspora în baza pașapoartelor expirate și a buletinelor. Necesar însă nu esențial. 5- Sistemul proporțional este ineficient și predispus la acuzații de corupție, ineficiență, iresponsabilitate și reprezentare superficială a alegatorilor”, a enumerat ex-candidatul.

În context, Oleg Bînzar a menționat că, sistemul mixt din Moldova nu este perfect și, cu siguranță, trebuie modificat, și anume modificat și îmbunătățit, dar nu anulat. „În opinia mea, cel mai bun sistem electoral în Moldova ar fi sistem bazat în totalitate pe circumscripții, adică la fel ca în SUA, legislatorii să fie aleși în baza numărului de populație astfel să fie o reprezentare cât mai proporțională a populației în Parlament, și cu siguranță diaspora să aibă o reprezentare proporțional corectă, adică aproximativ 30% din legislativ să revină diasporei”, a mai spus Brînzar.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...