[ X ]
Important22 Mai 2019 07:00

(INTERVIU) Veaceslav Eni: „Noi producem căldură și învățăm să o ducem în orice punct al Chișinăului fără să pierdem niciun grad”

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, directorul Societății pe Acțiuni Termoelectrica, Veaceslav Eni, a vorbit despre întreprinderea pe care o conduce, obiectivele pe care le urmăresc, ce întreprind pentru ca consumatorii să cunoască mai  bine realizările companiei, dar și alte aspecte importante.

T.: Dle. Eni, puteți explica în câteva cuvinte cititorilor noștri ce reprezintă azi Termoelectrica? Ce faceți?

V.E.: Pot încerca. Termoelectrica este o companie, care trece printr-un proces intens de modernizare – probabil cel mai intens ritm de modernizare din țară. Producem energie electrică și termică.  Energia electrică o furnizăm în rețelele electrice naționale. Avem peste 209 mii de apartamente conectate la rețeaua noastră de alimentare cu agent termic – ceea ce reprezintă o cifră depeste 500 mii locuitori ai mun. Chișinău.

Calitatea și siguranța serviciilor Termoelectrica sunt critice pentru 144 grădinițe și pentru 162 școli și licee – unde învață zeci de mii de copii.  71 instituții medicale din mun. Chișinău au încredere în serviciul de încălzire al Termoelectrica. De fapt, indiferent dacă e iarnă sau vară, nu este om în Chișinău, care să nu simtă căldura produsă și livrată de noi.

Menționez aceste detalii pentru a explica cât de încordată este munca echipei Termoelectrica și ce nivel de profesionism și organizare implică.  Noi producem căldură și învățam să o ducem în orice punct din Chișinău fără să pierdem niciun grad. Este o sarcină aproape imposibilă – dar noi ne mișcăm spre dânsa. Gestionăm o infrastructură complexă și mare – și le facem pe toate cu o echipă de cca 1800 de specialiști.

T.: Ați reușit să faceți o descriere scurtă și vorbitoare – probabil mă veți face să privesc Termoelectrica cu alți ochi. Ne puteți oferi detalii ce anume modernizați și de ce? Ce obiective urmăriți?

V.E.: Pot oferi detalii mai multe decât ați putea încadra într-un interviu.  Modernizăm infrastructura de producere, transport și distribuție gestionată de Termoelectrica. Așa s-a întâmplat că practic 25 de ani întreprinderea, care chișinăuienii până acum 4 ani o cunoșteau ca Termocom, a acumulat datorii enorme și practic nu a investit în baza tehnică.

Serviciile de livrare a căldurii deveneau din ce în ce mai necalitative și, totodată, mai scumpe, iar apa caldă devenise un lux în multe blocuri locative din Chișinău. Respectiv, mulți consumatori renunțau la serviciile de încălzire centralizate și treceau la așa-numitele sisteme autonome.

T.: Ce mesaj ați transmite locuitorilor municipiului Chișinău?

V.E.: Mi-aș dori ca toți consumatorii serviciilor Termoelectrica să cunoască ce infrastructură construim, cum gândim și ce scopuri avem. Să nu privească Termoelectrica ca pe un dinozaur sovietic. Suntem o companie modernă. Avem o structură clară a valorilor companiei, care determină toate deciziile noastre.

Pe primul loc sunt consumatorii serviciilor noastre. Ne gândim la consumatori permanent – de asta de fiecare dată căutăm cele mai utile căi să facem serviciile noastre cât mai calitative, alimentarea mai sigură, costul mai bun și să ținem pierderile la minimul posibil. Oamenii trebuie să fie mulțumiți de calitatea serviciilor noastre. Costul deranjează oricând. Noi ne vom strădui să facem așa ca oamenii să fie mulțumiți de calitatea serviciilor noastre și să se convingă că prețurile noastre sunt mai bune decât costul soluțiilor alternative.

Pe locul doi sunt angajații – echipa Termoelectrica. Fără profesionismul echipei și fără dedicația lor Termoelectrica nu va putea satisface consumatorii serviciilor și nu va putea face ca serviciile noastre să fie mai competitive decât soluțiile alternative.

Respectiv, investițiile în echipă, în profesionismul colegilor și salarizarea lor – sunt cheia satisfacerii consumatorilor.

Pe locul trei sunt partenerii de dezvoltare ai Termoelectrica. Implicarea partenerilor de dezvoltare permite modernizarea infrastructurii noastre cu un tempo mult mai rapid, prin urmare, creștem rapid calitatea serviciilor, reducem esențial pierderile și creștem competitivitatea serviciilor noastre.

Ținem la relațiile cu partenerii de dezvoltare, le demonstrăm permanent că profesionismul nostru crește, că îmbunătățim calitatea serviciilor și că numărul de consumatori este în continuă creștere. Sunt semnale că mergem în direcție corectă.

Iată valorile care determină deciziile noastre.

T.: Valorile Dvs. și aranjarea lor surprind plăcut. Plasarea în vârful piramidei a consumatorilor și a echipei companiei este caz rar întâlnit. Ați reușit să convingeți toți colegii să le adopte?

V.E.: Convingerea colegilor este o misiune permanentă a liderului, nu opresc procesul de convingere nici pentru o clipă. Dar, pornesc de la mine. Apreciez mai întâi calitatea și eficiența deciziilor mele și ale colegilor din managementul companiei. Criteriile de apreciere a eficienței echipei manageriale sunt rata reducerii numărului de avarii, rata reducerii pierderilor pe infrastructură, viteza reacției echipei la situațiile excepționale, rata reducerii investițiilor în reparații și creșterea investițiilor în modernizare.

Criteriile sunt strâns dependente reciproc. Pentru a reduce numărul de avarii și pierderi pe infrastructură trebuie să ne modernizăm, trebuie să automatizăm operarea și controlul rețelelor noastre.

Pentru asta avem nevoie de specialiști, care învață și vor să crească. Specialiști care sunt gata să pună lucrul lor pe primul plan atunci când compania are nevoie de dânșii.

De asta punem accent pe instruirea specialiștilor și pe salarizarea lor.

Serviciile calitative și sigure, și la costuri raționale cresc încrederea consumatorilor.

T.: Aveți o viziune captivantă referitoare la relația Termoelectrica – consumatori și mizați mult pe profesionismul și dedicația echipei. Când ați adoptat această viziune?

V.E.: Viziunea se schimbă în timp, odată cu dezvoltarea. Depășim unele probleme și imediat ne concentrăm pe altele.  Dar nu se schimbă țintele. În centrul atenției noastre a fost și rămâne consumatorul. Consumatorul mulțumit este garanția viabilității oricărei întreprinderi.

Noi lucrăm pentru consumatori și ținem cont că Termoelectrica va exista atâta timp cât reușește să mențină serviciile competitive și să aibă consumatori satisfăcuți. Cred că orientarea pro-consumator este unica corectă pentru orice afacere și nu am adus nimic nou aici. Este imposibil să satisfaci sute de mii de consumatori fără o echipă profesionistă și dedicată. Totul e la suprafață.

T.: Probabil că ar fi bine mai des să comunicați public, ca cei ce consumă serviciile Dvs. să cunoască opinia Dvs. referitoare la consumatori.

V.E.: De fapt comunic regulat cu consumatorii, mă refer la comunicarea față în față. Asta se întâmplă în cadrul activităților de inspecție în teren, unde împreună cu echipa examinăm starea tehnică a componentelor infrastructurii noastre și ne informăm ce așteptări au consumatorii de la noi. Dar înțeleg ce vreți să spuneți, vă mulțumesc pentru sugestie.

T.: Ce întreprindeți pentru ca consumatorii Termoelectrica să cunoască mai  bine realizările companiei?

V.E: Vom încerca să fim mai activi în comunicarea publică, dar contăm și pe faptul că Dvs. nu veți scăpa Termoelectrica din obiectiv. Evident, suntem și vom fi deplin concentrați pe producerea și prestarea serviciilor calitative și sigure pentru consumatori. Aici vom dedica toată energia și timpul.  Termoelectrica este o mașinărie mare, iar unul din produsele noastre principale – căldura – este foarte volatil. Adică se pierde repede.  Deci, pentru a fi mai buni și pentru a servi consumatorii mai bine trebuie să învățăm să producem căldură cât mai ieftin și sănătos pentru natură și să o transportăm la consumator cu pierderi minime.

T.: Ce mesaj aveți pentru consumatorii nemulțumiți de serviciile Termoelectrica? Nemulțumiți de costul serviciilor, or de calitatea lor, or chiar de ambele.

V.E.: Sunt conștient că indiferent de efort nu vom putea menține satisfăcuți emoțional toți consumatorii noștri. Sunt mult peste jumătate de milion. Și totuși noi vom tinde să-i satisfacem.

Sunt conștient că orice serviciu scoate din buzunarele oamenilor bani, iar asta nu poate genera mulțumire. Dar propun să fim priviți prin prisma căldurii, care ajunge în casele consumatorilor noștri. Căldură,care ajunge în casele consumatorilor, fără efortul dânșilor. Ajunge indiferent de temperaturile de afară. In spatele acestei călduri stă munca concentrată a echipei Termoelectrica – apropos nu doar iarna, ci anul împrejur.

Dacă există obiecții la calitatea serviciului, atunci rog consumatorii să apeleze serviciul Call Center, la nr. de telefon: 022 447 447.

Între timp, noi implementăm și promovăm activ un set de soluții tehnice care vor oferi consumatorilor posibilitatea să regleze volumul de căldură consumat și să aibă independență totală. În timp vom aplica soluții, ce vor monitoriza calitatea serviciului livrat – și acest timp e aproape.

Aici revin la investițiile în echipă – în creșterea competenței – fără de care modernizarea infrastructurii Termoelectrica nu e posibilă.

T.: Dle director, vă mulțumesc pentru timp și discuție.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce aşteptări aveţi de la alegerile locale?

    View Results

    Loading ... Loading ...