În cadrul unui clasament convenţional, TRIBUNA se referă la miniştrii care, în anii de independenţă ai RM, s-au aflat cel mai mult în funcţii.
Pe primul loc este Vasile Iovv, ex-ministru al Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, ulterior prim-vicepremier
„Cel mai longeviv ministru de la independență încoace este Vasile Iovv, care a fost în funcție, cumulativ, timp de 7 ani și 4 luni. Vasile Iovv s-a născut pe data de 29 decembrie 1942 în satul Corjova, raionul Dubăsari. A fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile a X-a și a XI-a, membru al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM. Între anii 1990 și 1994 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ales în Circumscripția nr. 72, municipiul Bălți. În 1994 a fost ales din nou deputat, dar la scurt timp a renunțat la mandat în favoarea funcției de ministru al Transporturilor și Gospodăriei Drumurilor, pe care a exercitat-o în guvernele Sangheli şi Ciubuc-I. În 1998 a revenit în Parlament, fiind reales și în 2001, iar în 2002 din nou a renunțat la mandat în favoarea funcției de prim-vicepremier, pe care a exercitat-o în perioada 31 ianuarie 2002 – 19 aprilie 2005. A revenit în Parlament deja în 2005”, notează sursa.
Pe locul doi este Mihai Severovan, ex-ministru al Serviciilor Comunale și Exploatării Fondului de Locuințe, ulterior al Dezvoltării Teritoriului, Construcțiilor și Gospodăriei Comunale.
„Mihai Severovan s-a născut pe data de 21 noiembrie 1947 în satul Gura Camencii, raionul Florești. Între anii 1987 și 1990 a fost ministru adjunct al Gospodăriilor Comunale, iar în 1990 a devenit Președinte al Comitetului executiv orășenesc Chișinău. A fost ministru în Guvernul Republicii Moldova în cinci guverne, începând cu 30 august 1992 și până la 12 noiembrie 1999. În 2001 Mihai Severovan a candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Renașterii și Concilierii, dar nu și-a atins scopul. La alegerile pentru funcția de Primar general de Chișinău din 2003, Mihai Severovan a participat în calitate de candidat independent acumulând 1,3% din voturi. Din 2003 până în 2011 a fost consilier municipal în capitală. La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 a candidat la funcția de deputat pe lista Mișcării „Acțiunea Europeană”, dar ca reprezentant al PNL, însă formațiunea a acumulat doar 1,01% și nu a reușit să acceadă în Parlament. La alegerile locale din Chișinău din 14 iunie 2015 a candidat independent la funcția de consilier în Consiliul municipal Chișinău și a obținut 0,81% din voturi. În prezent deține funcția de Președinte al Asociației Patronale a Serviciilor Publice din Republica Moldova. Mihai Severovan a fost în funcția de ministru al Serviciilor Comunale și Exploatării Fondului de Locuințe, ulterior, ministru al Dezvoltării Teritoriului, Construcțiilor și Gospodăriei Comunale timp de 7 ani și 2 luni”, se spune în materialul citat.
Pe locul trei este Gheorghe Papuc, ex-ministru al Afacerilor Interne. „El s-a născut pe data de 6 mai 1954 în satul Frăsinești, raionul Ungheni. În perioada 1989-1992 a exercitat funcția de șef al secției de front a cursurilor superioare a Ministerului Afacerilor Interne al fostei URSS. În perioada 1992-1997 deține funcții de conducere în Ministerul Afacerilor Interne a Republicii Moldova. Din anul 1997 este detașat la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și confirmat în funcția de comandant al Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”. La 27 februarie 2002 colonelul Gheorghe Papuc este numit în funcția de ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova, printr-un decret al Președintelui R. Moldova. Cu o mică pauză în 2008, deține această funcție până la 25 septembrie 2009, fiind membru al patru guverne. Cumulativ, Gheorghe Papuc a deținut funcția de ministru timp de 7 ani de zile”, mai notează sursa.
Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.
Cristina Pendea







