[ X ]
[ X ]
Exclusiv29 Aprilie 2019 10:00

Mihai Godea: Avem în lucru Strategia de Re-Unire cu România cu obiective clare pe domenii de dezvoltare, pe securitate, pe infrastructură

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, președintele Partidului Acțiunea Democrată (PAD), Mihai Godea a fost întrebat ce planifică PAD pe viitor.

„Noi am decis încă din 2 decembrie anul trecut să demarăm acest proces de mobilizare a cetățenilor și a organizațiilor unioniste. Drumul nostru este clar indiferent de câți și care parteneri vom identifica pe acest traseu. Continuăm să facem acest efort la modul sănătos și punem acces pe calitatea procesului de consolidare, pe strategia pe termen mediu și lung și pe rezultatul final. Privim la un orizont de 2, 4, 10 ani înainte. Avem în lucru Strategia de Re-Unire cu România cu obiective clare pe domenii de dezvoltare, pe securitate, pe infrastructură. Subliniez că acest document, odată finalizat nu va aparține Partidului Acțiunea Democratică ci va fi un bun public. Dacă vom regăsi fragmente din această strategie în programul altor partide vom saluta acest fapt și chiar vom pune umărul la eforturile lor. Orice om de bună credință, orice forță politică va avea posibilitatea să contribuie și acțiunile fiecărui actor public vor putea fi calificate clar – contribuie să dăunează Re-Unirii cu România”, a spus Mihai Godea.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine 

Sondaj

  • Ce partid a avut cea mai bună prestație în 2019?

    View Results

    Loading ... Loading ...